Acasă Cultură CUM A FOST CONSTRUIT MONUMENTUL STONEHENGE?

CUM A FOST CONSTRUIT MONUMENTUL STONEHENGE?

426
0
Arcul format de pietrele care au fost mutate din Waun Mawn. (c) A. Stanford

Originile monumentului Stonehenge au fost, pentru mult timp, un mister. În prezent, în urma unor noi descoperiri, se presupune că monumentul a apărut inițial în Țara Galilor, sub forma unui cerc de piatră, care a fost apoi demontat și reconstruit la 280 de kilometri distanță, în locația actuală, mai exact în câmpia Salisbury. Aceasta este concluzia unei echipe de arheologi care a descoperit rămășițele a ceea ce pare a fi al treilea cel mai mare cerc de piatră din Marea Britanie, pe dealurile Preseli, din vestul Țării Galilor.

Stonehenge a fost construit în mai multe faze diferite, între anii 3.000 și 2.000 î.Hr., începând cu un șanț circular, care a fost acoperit de un cerc de pietre albastre, cu o înălțime de doi metri. Mai târziu, aceste pietre albastre au fost mutate și au fost construite structuri mai mari, realizate din bolovani cunoscuți sub numele de sarsens.

În anul 2015, o echipă condusă de Mike Parker Pearson din cadrul Colegiului Universitar din Londra a descoperit faptul că pietrele albastre au fost extrase din carierele existente pe dealurile Preseli, la aproximativ 280 de kilometri distanță, în vestul Țării Galilor. După aceea, echipa de arheologi a căutat dovezi ale monumentelor de piatră în apropierea acestora, deoarece oamenii din neolitic, care au extras pietrele albastre din Stonehenge, ar fi putut construi și în acea zonă respectivele cercuri de piatră.

Arheologii au excavat un sit denumit Waun Mawn, în cadrul căruia existau patru pietre mari, așezate într-un arc de cerc. Aceștia au descoperit dovezi ale altor șase găuri în care au existat, la un moment dat, câte o astfel de piatră. Astfel, s-a indicat faptul că, într-o anumită perioadă, a existat în acea zonă un cerc de pietre cu un diametru destul de mare.

Extrapolând datele acestor poziții, echipa estimează că cercul completat avea, probabil, între 30 și 50 de pietre, deși acestea erau aranjate aleatoriu față cele din cercul original de piatră albastră de la Stonehenge.

O altă serie de dovezi sugerează faptul că pietrele din Waun Mawn au făcut parte din cercul original de piatră din Stonehenge. În cadrul unor studii s-a demonstrat faptul că cercul de piatră din Waun Mawn a fost creat între anii 3.600 și 3.200 î.Hr., cu câteva sute de ani înainte de primele etape de construcție ale vestitului monument. În plus, tipurile de piatră din cadrul celor două situri se aseamănă.

Una dintre găurile descoperite în cadrul sitului galez prezenta o formă pentagonală neobișnuită, similară ca formă și dimensiune cu cea a pietrei albastre 62 de la Stonehenge. „Acea piatră ar fi putut fi în gaura aceea. Nu este o dovadă categorică, dar este, într-adevăr, una foarte sugestivă”, a declarat Parker Pearson.

De asemenea, dimensiunile celor două cercuri se potrivesc. „Există doar două monumente neolitice în Marea Britanie ce prezintă același diametru de 110 metri, mai exact șanțul exterior din Stonehenge și diametrul din Waun Mawn”, a declarat Parker Pearson. Stonehenge este renumit pentru alinierea monumentului cu răsăritul de vară, iar noile dovezi din cadrul Waun Mawn sugerează faptul că și acesta a avut aceeași aliniere.

„Este un studiu cu adevărat interesant, care prezintă câteva argumente solide ce leagă ambele cercuri de piatră”, a declarat David Nash din cadrul Universității din Brighton, Marea Britanie, care nu a fost implicat în realizarea săpăturilor din Țara Galilor, dar care a publicat, în anul 2020, un studiu în cadrul căruia a identificat originile rocilor din Stonehenge. Acesta dorește să efectueze analize geologice detaliate ale fragmentelor de piatră găsite în Waun Mawn, pentru a vedea dacă acestea sunt identice cu cele găsite în Stonehenge.

Alți experți din domeniu sunt mai puțin convinși. „Sunt destul de sceptic cu privire la cercul de piatră descoperit în Waun Mawn”, a declarat Tim Darvill din cadrul Universității Bournemouth, Marea Britanie, care a efectuat mai multe studii asupra monumentului Stonehenge.

Pentru a clarifica această dispută sunt planificate alte săpături în Waun Mawn. Totuși, dacă Stonehenge a fost reconstruit dintr-un cerc de piatră galeză, acest lucru ar putea explica de ce oamenii neolitici s-au străduit să construiască monumentul megalitic. În urma studiilor efectuate asupra izotopilor din cadrul rămășițelor incinerate ale primilor oameni înmormântați la Stonehenge, s-a indicat faptul că unii dintre aceștia proveneau, probabil, din vestul Țării Galilor. Acest lucru l-a determinat pe Parker Pearson să concluzioneze faptul că Stonehenge a fost construit pentru a comemora strămoșii oamenilor care locuiau în acea zonă.

De asemenea, în urma săpăturilor din Țara Galilor, s-a descoperit o primă informație cu privire la originile monumentului. În anul 1136, cronicarul Geoffrey din Monmouth a scris cum Stonehenge a fost construit dintr-un cerc de piatră extrasă din Irlanda. „Se pare că această poveste a avut un sâmbure de adevăr”, a declarat Parker Pearson.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.