Conform unor noi studii, mersul rapid, alergatul și mersul cu bicicleta, în timpul vârstei mijlocii, pot fi corelate cu o mai bună sănătate a creierului la bătrânețe.
În cadrul studiului, publicat în revista Neurology, s-a constatat faptul că, nivelul de activitate fizică a persoanelor de vârstă mijlocie este direct proporțional cu apariția leziunilor cerebrale, 25 de ani mai târziu.
Cercetătorii sunt de părere că activitatea fizică poate avea un efect protector asupra creierului. O mai bună sănătate a creierului ar putea reduce riscul apariției unor afecțiuni, precum demența.
„Studiul nostru sugerează faptul că desfășurarea unei activități fizice, la o intensitate moderată spre ridicată, timp de cel puțin o oră și 15 minute pe săptămână, în timpul vieții mijlocii poate fi importantă pe tot parcursul vieții pentru promovarea sănătății creierului și păstrarea unei structuri corespunzătoare a acestuia. În plus, angajarea persoanelor de vârstă mijlocie într-o activitate fizică, pe o perioadă mai mare de două ore și jumătate pe săptămână a fost asociată cu o frecvență mai redusă a apariției unor boli la nivelul creierului”, a declarat dr. Priya Palta, profesor asistent de științe medicale din cadrul Centrului Medical Irving al Universității Columbia din New York.
Inițial, cercetătorii au cerut celor 1.604 de participanți să raporteze nivelul de activitate de la începutul studiului. Pe parcursul studiului, cercetătorii au mai cerut raportarea nivelului de activitate de încă două ori. Aceștia au clasificat participanții în 4 categorii de activitate: zero, scăzut, mediu sau înalt.
Participanții au avut o vârstă medie de 53 de ani și au participat la cinci examinări fizice, pe o perioadă de 25 de ani.
La sfârșitul studiului, cercetătorii au încercat să identifice leziuni, zone cu leziuni sau boli la nivelul creierului participanților și au măsurat cantitatea de materie albă și gri cu ajutorul scanărilor cerebrale.
După analizarea factorilor demografici și a stilului de viață, persoanele care nu au raportat nici o activitate fizică, de intensitate moderată până la ridicată, la vârsta mijlocie, au fost cu 47% mai predispuse să dezvolte o serie de zone cerebrale, de mici dimensiuni, ce prezentau degradări ale creierului, în comparație cu persoanele care au raportat niveluri ridicate de activitate fizică de intensitate moderată până la ridicată.
„Rezultatele noastre arată faptul că nivelul de activitate din timpul vieții mijlocii poate avea beneficii reale pentru creier. În mod special, nivelurile constant ridicate de activitate fizică, de intensitate moderată până la ridicată, în ceea ce privește persoanelor de vârstă mijlocie, au fost asociate cu un număr mai mic de leziuni la nivelul creierului, odată ce acestea au înaintat în vârstă”, a declarat dr. Palta
Totuși, autorii studiului menționează faptul că o limitare a studiului este că acesta s-a bazat pe participanții care își raportau propria activitate fizică, lucru care ar fi putut să nu fie exact.
De asemenea, cercetătorii nu au inclus alt tip de activitate fizică, precum activitatea profesională sau incidentă. Studiul s-a bazat doar pe activitatea fizică din timpul liber.
„Această cercetare se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi care sugerează faptul că exercițiile fizice sunt o modalitate importantă de a ne păstra sănătatea creierului”, a declarat dr. Sara Imarisio, directorul de cercetare din cadrul Alzheimer’s Research UK.
„Doar o treime dintre oameni consideră că reducerea riscului dezvoltare a demenței este posibilă cu ajutorul exercițiilor fizice iar două treimi dintre aceștia consideră faptul că activitatea fizică reduce doar riscul apariției bolilor cardiace. Deși nu există un mod concret de a preveni demența, creierul nostru nu funcționează izolat de restul corpului, iar o regulă aplicabilă la nivel general este că ceea ce este bun pentru inimă este, de asemenea, bun și pentru creier. Cele mai bune studii actuale sugerează faptul că, pe lângă menținerea activității fizice și psihice, implementarea unei diete sănătoase și echilibrate, renunțarea la fumat, consumul de băuturi alcoolice, numai în limitele recomandate, și menținerea sub control a greutății, a colesterolului și a tensiunii arteriale sunt, toate, modalități bune de a susține un creier sănătos, pe măsură ce îmbătrânim”, a adăugat dr. Imarisio.