Bazinele de apă subterană care furnizează apă pentru o mare parte din producția mondială de alimente sunt în pericol de a deveni prea sărate pentru plante și animale. Acest lucru se va putea întâmpla chiar dacă vor fi luate măsuri împotriva secării bazinelor.
Un bazin subteran de apă este o structură geologică, de dimensiuni mari, în care sunt stocate cantități mari de apă dulce, în cadrul unor roci permeabile, numite acvifere. De multe ori, bazinul se află într-o stare „deschisă”, ceea ce înseamnă că apa circulă constant prin acesta. Cu toate acestea, dacă nivelul apei scade prea mult, bazinul poate deveni „închis”, ceea ce înseamnă că apa nu poate părăsi acviferele prin râuri sau fluxuri subterane.
Odată închis, sarea care pătrunde în apele subterane nu va mai putea fi eliminată niciodată din acvifere.
Irigarea poate provoca atât închiderea unui bazin, cât și agravarea problemelor rezultate. Pe măsură ce apa subterană este pompată pentru irigarea culturilor, o parte din aceasta se va evapora și va lăsa în urmă depozite de sare. În urma evaporării, sarea va ajunge din nou în acvifere, crescând salinitatea bazinului.
Hidrologii Graham Fogg și Rich Pauloo din cadrul Universității Davis, din California, denumesc acest proces ABCSAL, care se traduce prin închiderea bazinului antropogen și salinizarea apelor subterane (Anthropogenic Basin Closure and groundwater Salinisation). Aceștia au efectuat un studiu detaliat asupra bazinului Tulare din sudul Văii Centrale a Californiei, unde, în cadrul celor 12.000 de kilometri pătrați de teren irigat se produc, anual, culturi în valoare de peste 23 de miliarde de dolari. Aceștia au concluzionat faptul că, în acea zonă, a început, deja, prima etapă a salinizării.
„Apele subterane, ce se află la adâncimi mici, se pot deteriora de-a lungul deceniilor”, a declarat Fogg. Calitatea rezervelor aflate la adâncimi mai mari poate deveni o problemă numai după două sau trei secole. Cu toate acestea, Fogg a observat faptul că acest lucru ar putea avea loc mai rapid decât s-a estimat inițial.
Marc Bierkens din cadrul Universității Utrecht din Olanda, care nu a fost implicat în studiu, a declarat faptul că problema identificată de Pauloo și Fogg este una importantă și îngrijorătoare, având efecte pe termen lung asupra lanțului alimentar global.
„Acest lucru înseamnă că oprirea supraexploatării acviferelor nu este suficientă. Trebuie să se găsească o soluție pentru a deschide aceste bazine din nou. De asemenea, în aceste bazine trebuie să se adauge mult mai multă apă decât este pompată către suprafață. În multe cazuri, acest lucru nu va putea fi realizat”, a declarat Bierkens.
Bierkens este de părere că o serie de acvifere importante, precum bazinul Indus din nord-vestul Indiei și Pakistanului, bazinul Ogallala din SUA și acviferele din La Mancha din Spania, ar putea fi foarte afectate. „În majoritatea regiunilor importante, se va ajunge la imposibilitatea de exploatare a acestora. Dacă reumplerea unui acvifer nu este fezabilă, fermierii și orașele vor trebui să utilizeze apa sărată. Acea apă se poate desaliniza. Totuși, acest proces este unul costisitor, ceea ce înseamnă că abordarea nu va putea fi una viabilă pentru mulți fermieri locali”, a adăugat el.
Pauloo a declarat faptul că desalinizarea poate fi o soluție la această problemă. Totuși, populația ar trebui să înceapă să conștientizeze rolul acviferelor. Aceste rezervoare naturale de apă dulce au o capacitatea de stocare superioară celor produse de om. Acest lucru ar putea reprezenta motivația de a le deschide din nou. În comparație cu sursele de apă de deasupra solului, „nu am dezvoltat același tip de infrastructură, planificare și gestionare a apelor subterane”, a adăugat acesta.
