Acasă Gadget-uri REGULILE IMPUSE DE FAA PENTRU PILOTAREA DRONELOR

REGULILE IMPUSE DE FAA PENTRU PILOTAREA DRONELOR

83
0
(c) Bruce Bennett/Getty Images

După luni de incertitudini, corporațiile și pasionații au în cele din urmă un set de linii directoare, în ceea ce privește utilizarea dronelor, de la Administrația Federală a Aviației (FAA). Regulile finale sunt un pas înapoi față de restricțiile propuse inițial, deoarece vor permite zboruri peste zone aglomerate și unele operațiuni nocturne. Totuși, toate dronele care cântăresc peste 0,25 kg vor trebui să aibă un Remote ID unic (cod de identificare), la fel ca și dronele de dimensiuni mai mici care vor zbura peste mulțimi de oameni.

O propunere care nu a fost aprobată ar fi cerut ca Remote ID-ul să se conecteze prin Internet la o bază de date de urmărire a locației, astfel încât operațiunile cu dronele să poată fi monitorizate în timp real de către FAA (și forțele de ordine). FAA consideră că Remote ID-ul, care va transmite local atât locația dronelor, cât și a „stațiilor de control”, răspunde nevoilor de securitate națională și de aplicare a legii.

„Aceste reguli finale abordează cu atenție problemele legate de siguranță, securitate și confidențialitate, în timp ce promovează oportunitățile de inovare și utilizare a tehnologiei dronelor”, a declarat, într-un comunicat de presă, secretarul american al transporturilor, Elaine L. Chao.

Remote ID-ul este obligatoriu pentru toate dronele cu o greutate de peste un sfert de kilogram. Evident, există un număr mare de drone care nu au capacitatea de a fi dotate cu Remote ID. Pentru a evita acest lucru, FAA a declarat faptul că aceste drone vor trebui să fie echipate cu un „modul de transmitere prin radio a Remote ID-ului” care să transmită informațiile relevante. Singura alternativă ar consta în pilotarea unei drone numai în anumite „zone de identificare recunoscute de FAA”.

FAA a creat patru categorii de drone. Categoria 1 se referă la dronele ce cântăresc sub 0.25 kilograme, care nu sunt acoperite de această reglementare. Categoriile 2 și 3 sunt definite, în esență, de gravitatea leziunilor pe care le-ar putea provoca într-un accident, în timp ce categoria 4 se referă la dronele care au nevoie de un certificat de navigabilitate. Dronelor din categoria 1, 2 și 3 li se va permite să opereze deasupra oamenilor, iar zborurile continue deasupra vehiculelor în mișcare vor fi limitate.

Dronele care funcționează pe timp de noapte vor avea nevoie de lumini de navigație vizibile de la 5 kilometri distanță. Cei care doresc să zboare noaptea vor trebui să treacă mai întâi un test.

Atât UPS, cât și Amazon au primit aprobarea federală pentru livrările cu drone, iar noile reguli sunt considerate ca fiind pozitive pentru toate companiile care doresc să comercializeze produse livrate cu drone.

Noile reguli vor intra în vigoare la 60 de zile de la publicarea în Registrul Federal. Odată publicate, producătorii de drone au o fereastră de 18 luni în care pot începe să construiască drone care să conțină și modulul Remote ID. La un an după închiderea acestui interval de timp, toți operatorii de drone vor trebui să opereze dispozitive care includ Remote ID-ul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.