Acasă Cultură DESCOPERIREA UNOR SĂGEȚI ANTICE ÎN NORVEGIA

DESCOPERIREA UNOR SĂGEȚI ANTICE ÎN NORVEGIA

571
0
(c) Glacier Archaeology Program, Innlandet County Council

Un număr foarte mare de săgeți, datând din epoca de piatră până în perioada medievală, a fost descoperit în urma topirii, din ultimii ani, a unei zone de gheață din Norvegia, din cauza schimbărilor climatice.

Cercetătorii din cadrul Universităților din Cambridge, Oslo și Bergen au adunat un total de 68 de săgeți, unele cu vârfurile încă atașate sau în apropiere și multe alte artefacte. Aproape toate obiectele au fost descoperite într-o zonă montană, nu mai mare de 18 hectare din Jotunheimen, o regiune din sudul Norvegiei.

În urma analizei cu radiocarbon, s-a descoperit faptul că cele mai vechi săgeți datează din jurul anului 4100 î.Hr., în timp ce cele mai recente provin din anul 1300 d.Hr. Cu toate acestea, datele nu sunt distribuite uniform de-a lungul timpului, ridicând întrebări cu privire la condițiile de mediu din anumite perioade, care au fost mai favorabile în a prezerva săgețile.

În unele cazuri, au fost prezervate chiar și vârfurile de săgeată fabricate din diferite materiale (precum cele realizate din oase, ardezie, fier, cuarțit și chiar și una confecționată dintr-o cochilie de midie). Câteva vârfuri de săgeți au prezentat chiar sfoara și gudronul, utilizate pentru a le fixa de corpul săgeții confecționat din lemn.

Pe baza celor aproape 300 de exemplare de coarne de ren și resturi osoase, descoperite în gheață, și a faptului că renii încă frecventează zona, arheologii sunt de părere că zona a servit ca teren de vânătoare, timp de milenii.

Alte artefacte descoperite în cadrul sitului includ un pantof și materiale textile, care au fost datate ca având 3000 de ani vechime, despre care arheologii sunt de părere că ar fi putut fi folosite pentru ambalarea cărnii.

Descoperirile reprezintă o „comoară”, a declarat William Taylor din cadrul Universității din Colorado Boulder, care nu a fost implicat în lucrare. El este de părere că descoperirea unei cantități atât de mari de artefacte, într-o singură locație, în urma topirii gheții, este foarte neobișnuită. „Aceste descoperiri sunt extrem de rare și de importante”, a adăugat acesta.

Pe măsură ce gheața care a blocat artefactele s-a deplasat și s-a deformat în timp, săgețile s-au mutat din locurile în care au fost amplasate inițial. Acest lucru face dificilă deducerea multor informații, cu privire la activitatea asociată acestora, a declarat unul dintre coautorii articolului, Lars Holger Pilø din cadrul Patrimoniului Cultural al Consiliului Județean Innlandet, Norvegia.

„Gheața este un conservator foarte bun de artefacte, dar este, de asemenea, și un distrugător al istoriei”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.