În următorii 20 de ani, peste un miliard de tone din plasticul folosit de oameni ar putea polua mediul. ,,Este timpul ca guvernele statelor să impună o taxă pentru fiecare produs fabricat din plastic”, spun avocații.
Dacă guvernele doresc să descurajeze oamenii să facă ceva ilegal, acestea pot adăuga impozite pe anumite produse. De exemplu, impozite pe țigări. În medie, în țările cu venituri mari se pot obține scăderi de 4% a cererilor, pentru fiecare majorare a prețurilor de 10%. De asemenea, se poate lua în considerare poluarea: țări precum Suedia au început să impoziteze poluarea cu carbon, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice. Practic, dacă poluați, plătiți. O altă schimbare ar putea fi adăugarea de taxe pentru utilizarea plasticului de unică folosință.
Cei care au propus legea de reciclare și reducere a poluării plastice din California, vor crea o campanie pentru a putea adăuga o taxă de 1% pentru aceste materiale plastice. Mărcile care folosesc plastic ar trebui să plătească o taxă pentru fiecare ambalaj nereciclabil sau non-compostabil pe care îl vând – sticle de plastic, pungi etc. Compania de gestionare a deșeurilor, Recology, a depus documentele pentru a porni inițiativa către scrutinul din California, contribuind cu 3,7 milioane de dolari la campanie. Acestei companii i se alătură grupuri de mediu precum Conservancy Nature. Grupul a strâns aproape toate semnăturile necesare pentru a integra inițiativa la votul din noiembrie 2020, dar pandemia a făcut acest lucru puțin mai dificil. „Acum, aceștia încearcă să strângă aprobările necesare până la sfârșitul anului 2020, pentru ca aceasta să apară pe buletinul de vot din 2022”, spune un oficial Recology.
Ideea din spatele impozitului este de a crește prețul produselor din industria alimentară și a îngrijirii personale, pentru a reduce utilizarea materialelor plastice de unică folosință. Dacă inițiativa va fi aprobată, veniturile rezultate, pe care statul le estimează, ar fi de ordinul a câteva miliarde de dolari, în fiecare an. Veniturile ar fi folosite pentru a reduce eforturile de diminuare a deșeurilor și pentru a oferi subvenții industriei de reciclare, care se luptă să concureze cu plasticul brut, fiind mai ieftin ca niciodată, având în vedere prețul redus al petrolului. Jumătate dintre venituri se vor orienta către infrastructura de reciclare și compostare. Subvențiile urmează să fie destinate diverselor companii din industria de reciclare, cum ar fi programele online de preluare a gunoiului și „reciclatorilor”, care prelucrează plasticul într-o formă reutilizabilă.
În teorie, taxa de poluare va determina ca materialele reciclate să fie mai competitive cu plasticul brut. „În final, nu poate avea sens economic pentru un producător să folosească plastic reciclat, post-consumator, în detrimentului plasticului brut”, spune Eric Potashner, vicepreședinte și director principal pentru afaceri strategice în cadrul companiei Recology. „Rezultatul nu este unul profitabil, motiv pentru care încercăm să creăm această subvenție, pentru a încerca să echilibrăm ecuația.”
„Dorim să reducem industria materialelor plastice, pentru a începe să observăm impactul asupra mediului”, spune Alexis Jackson, directorul proiectului de pescuit din cadrul organizației Nature Conservancy. „Deci, considerăm că inițiativa este valoroasă. Dar, cred că a doua parte reprezintă cu adevărat stabilirea unui obiectiv de reducere a poluării.” De asemenea, până în anul 2030, prin această inițiativă se urmărește ca toate ambalajele din plastic de uz unic a produselor alimentare să fie reciclabile, reutilizabile sau compostabile. Producătorii ar trebui să reducă cu 25% cantitatea totală a acestui plastic, până în anul 2030.
Conceptul de impozit pe plastic este destul de similar cu taxa pe carbon. Cu aceasta din urmă, se percepe o taxă de carbon, care este destinată, în principial, companiilor care produc emisii de poluare alarmante. În mod ideal, acest lucru are un beneficiu dublu. În primul rând, încurajează companiile care poluează să producă mai puțin carbon, prin trecerea la surse regenerabile de energie. De vreme ce Columbia Britanică a pus în aplicare o taxă pe carbon în anul 2008, emisiile regionale au scăzut cu până la 15%. În al doilea rând, veniturile fiscale finanțează proiecte de energie ecologică sau sunt înapoiate către rezidenții locali ca dividende.
California are deja o istorie lungă a așa-numitelor „taxe pentru păcate”, concepute pentru a reduce riscurile pentru mediu și sănătate. De exemplu, o parte dintre veniturile provenite din impozitul său pe tutun, finanțează programe de dezvoltare a copiilor cu nevoi speciale. Taxa pe materiale plastice este un fel de taxă „pe păcat”, dar la scară globală. „În general, o modalitate foarte bună de a acumula veniturile este prin impozitele pe păcat”, spune economistul MIT, Christopher Knittel, care studiază taxele pe carbon.
Aceste impozite vizează o „externalitate”, așa cum o numesc economiștii. Externalitatea unei taxe pe carbon este o schimbare climatică catastrofală, iar o taxă pe plasticul folosit reprezintă o strategie uimitoare. „Acesta este costul cu care se confruntă societatea”, spune Knittel. „În acest context, stabilirea unei taxe face ca piața să funcționeze mai bine. Și, deci, dacă obiectivul acestei taxe este de a crește prețul pagubelor pe care le produce poluarea cu plastic, atunci piața va funcționa mai eficient. Din această perspectivă, impozitul este de fapt o taxă bună.”
Dar, iată unde devine dificil. Precum taxa pe carbon, o taxă pe plastic poate ajunge să fie regresivă, ceea ce înseamnă că s-ar sfârși prin impunerea unei sarcini economice mai mari, oamenilor mai puțin înstăriți. De exemplu, cu o taxă pe carbon, o utilitate ar putea fi afectată din cauza emisiilor de CO2 și apoi ar putea recupera aceste costuri sub forma unei facturi mai mari, către plătitorii de rate. Acest lucru ar afecta în mod disproporționat oamenii care au o situație financiară mai precară, care cheltuie un procent mare din veniturile lor pe energie. Acesta este motivul pentru care unora dintre economiști le place ideea unui dividend din carbon, lăsând deoparte o sumă din veniturile fiscale, pentru a reveni imediat contribuabililor, în vederea compensării acestui impact.
Pe de altă parte, taxa pe plastic, propusă în California, și-ar folosi veniturile, pentru a alimenta industria de reciclare și a dezvolta programe locale de atenuare a poluării. Așadar, în loc să obțină un dividend, rezidentul mediu ar putea ajunge să plătească un pic mai mult pentru produsele ambalate din plastic pe care le cumpără, în cazul în care mărcile ajung să-și achite costul de 1 cent al taxei.
Este o dezbatere prin care California a mai trecut, cel puțin la nivel local. Când orașul Berkeley a avut în vedere o taxă pe sucurile acidulate, oponenții au susținut că prețurile mai mari vor afecta disproporționat consumatorii cu venituri mici, deoarece distribuitorii de băuturi, care erau ținta propusă a taxei, ar urma să crească costurile cumpărătorilor. De altfel, alte trei orașe din Bay Area au impus taxe pe sucurile acidulate, iar Philadelphia, Washington, Boulder și Colorado au preluat inițiativa.
Efectul unei taxe pe materiale plastice asupra consumatorilor ar putea fi neglijabil – din nou, este de 1% pe unitate. Managerul Recology recunoaște însă faptul că impunerea chiar și a unei creșteri minime a prețurilor va ajuta la descurajarea utilizării plasticului. „De fapt, la sfârșitul zilei nu există nimic care să oprească acest lucru de la consumatori”, spune el despre costuri. „Dar, consumatorul are de ales, cumpărând ceva care nu este fabricat din plastic de unică folosință, dacă dorește să evite costurile respective. Așadar, partea bună este de a stimula nu numai deciziile de proiectare mai bune ale producătorilor, ci și deciziile de achiziție ale consumatorilor noștri.”
Knittel spune faptul că, în funcție de produsele achiziționate, o parte dintre veniturile generate de taxă este transmisă consumatorilor. „Deci, ceea ce știm despre economie este, cu cât cererea este mai inelastică pentru produs, cu atât este mai bine transmisă”, spune el. Întrebarea este dacă există și alte opțiuni? De exemplu, puteți înlocui o sticlă de detergent pentru rufe, care este ambalată în plastic reciclabil, cu una care nu conține plastic? Dacă da, cererea este elastică, pentru că aveți de ales.
„Imaginați-vă pungile de plastic față de pungile de hârtie, dacă acestea sunt înlocuitori apropiați. În acel moment, producătorul pungii de plastic nu este în măsură să treacă impozitul pe consumator, pentru că știe că ar trece pur și simplu la pungi de hârtie. Producătorul respectiv se folosește de taxă”, a declarat Knittel.
În California există și un precedent pentru această situație. În 2016, când statul a interzis magazinelor mari să dea gratuit pungi de plastic de unică folosință, costul acestei modificări, într-un fel, a scăzut pentru cumpărătorii individuali. Clienții nu au avut de ales, fie au oferit taxa de 10 cenți pentru o nouă pungă, fie au optat pentru cea din hârtie. Și, în general, aceste tipuri de măsuri au funcționat, reducând consumul de pungi din plastic și chiar gunoi.
Dar, Consiliul American de Chimie, care reprezintă producătorii de materiale plastice, nu sunt de acord cu retragerea materialelor plastice de unică folosință. În timp ce Consiliul susține taxa de ambalare, cum este cea descrisă în inițiativă, privind votul taxei pe plastic, acesta acceptă una pentru toate materialele, deoarece hârtia, plasticul și metalul împart infrastructura de reciclare. „Aplicarea unor taxe, doar la ambalajele din plastic, conform inițiativei de vot din California, ar conduce, probabil, la trecerea către alte tipuri de ambalaje, ceea ce ar crește semnificativ impactul asupra mediului, în special emisiile de gaze cu efect de seră”, spune Keith Christman, directorul general al plasticului pieței din cadrul ACC.
„Inițiativa privind votul din California poate conduce la decizia mărcilor de a utiliza ambalaje realizate din sticlă, hârtie și metale, care cresc, de obicei, greutatea unui pachet, rezultând mai multe camioane pentru transport, mai multă energie și mai multe deșeuri”, continuă Christman.
Dar, Potashner susține faptul că provocările privind emisiile transportului pot fi rezolvate. De fapt, Consiliul de Resurse Aeriene din California tocmai a aprobat reglementările pentru a impune electrificarea camioanelor, în următorii 25 de ani. „Sunt mai puțin încrezător în capacitatea noastră de a gestiona deșeurile marine din plastic și daunele asociate mediului, cu excepția cazului în care abordăm reducerea surselor acestora”, spune Potashner. În ceea ce privește ideea producătorilor care trec la alte materiale precum sticla, el spune: „Nu avem o problemă cu deșeurile de sticlă în mare”.
Este important de evidențiat faptul că, dacă taxa este impusă, iar reciclarea va avea un impuls economic, nu ar fi un remediu magic pentru criza de poluare. Există prea mult material plastic care nu ajunge niciodată la un depozit de deșeuri. Și producția de materiale plastice este într-o continuă creștere. Potrivit unui studiu recent, publicat în revista Science, de o echipă internațională de oameni de știință, care a inclus cercetători de la Universitatea din Oxford și organizația Pew Charitable Trusts, în următorii 20 de ani, fără acțiuni drastice pentru a stopa fluxul, 1,3 miliarde de tone metrice de deșeuri plastice ar putea polua mediul. Chiar și cu o acțiune imediată și drastică, au concluzionat faptul că această cifră ar putea fi de 710 milioane de tone metrice.
„Știm că nu ne putem crea o ieșire din criza plasticului”, spune Christy Leavitt, directorul campaniei pentru materiale plastice din cadrul organizației de conservare non-profit Oceana, care a finanțat inițiativa votului. „Chiar dacă puteți crește reciclarea, nu există nicio modalitate de a ține pasul cu cantitățile uriașe de producție de material plastic. Aceasta va conduce la o poluare mai accentuată a oceanelor.” Ce rezultate poate avea impunerea acestei taxe, pentru a preveni un destin cumplit? Va fi nevoie de cel puțin un alt ciclu electoral pentru a afla răspunsurile acestor întrebări.
