Acasă Sănătate BĂRBAȚII ȘI MESELE CONSISTENTE

BĂRBAȚII ȘI MESELE CONSISTENTE

63
0

Cercetătorii din cadrul Universității din Bath au cerut voluntarilor „să mănânce până la limită”.

Un studiu efectuat asupra oamenilor care consumă foarte multă pizza a descoperit faptul că bărbații fac față „remarcabil de bine” atunci când se confruntă cu o creștere bruscă a caloriilor.

Cercetările efectuate în cadrul Universității din Bath au cerut bărbaților sănătoși, cu vârste cuprinse între 22 și 37 de ani, să mănânce până când simți senzația de „saturație”, iar, ulterior, li s-a cerut să mănânce până când nu au putut „gestiona o altă mușcătură”.

Voluntarii supuși procesului au consumat aproape de două ori mai multă pizza atunci când și-au depășit limitele obișnuite, dublându-și aportul caloric. Însă studiul a evidențiat faptul că aportul de nutrienți din fluxul lor sanguin este păstrat în limite normale.

Oamenii de știință susțin că acest lucru indică faptul că o persoană sănătoasă, care se suprasolicită ocazional, nu suferă consecințe negative imediate, în ceea ce privește pierderea controlului metabolic.

Aaron Hengist, din cadrul aceleiași universități, a declarat: „Știm cu toții riscurile suprasolicitării cu alimente pe termen lung, atunci când vine vorba de obezitate, diabet de tip 2 și boli cardiovasculare, dar știm mult mai puțin despre unele dintre efectele imediate”.

„Descoperirile noastre arată că organismul face față remarcabil de bine atunci când se confruntă cu un exces de calorii brusc. Oamenii sănătoși pot mânca de două ori mai mult și pot face față eficient acestui excedent energetic inițial.”

În cadrul studiului, publicat în Jurnalul Britanic al Nutriției, se arată că aportul mediu de calorii în cadrul cercetării „All-you-can-eat” a depășit 3.000, însemnând aproximativ o pizza mare și încă jumătate. Unele persoane au putut consuma până la două pizza mari și încă jumătate într-o singură ședință, cu mult peste limitele standard ale adulților pentru aportul de calorii într-o singură zi.

„Acest studiu dezvăluie că oamenii sunt capabili să mănânce de două ori mai mult decât este nevoie pentru a atinge senzația de saturație, dar organismele noastre sunt bine adaptate la o livrare excesivă de nutrienți dietetici, pentru o masă consistentă.”

Rezultatele au arătat că după consumul în exces, nivelul de zahăr din sânge nu a fost mai mare decât după o masă normală, deși cantitatea de insulină din sânge a fost cu 50% mai mare decât de obicei. Nivelul lipidelor din sânge a crescut foarte puțin, în ciuda faptului că a fost consumată de doua ori mai multă mâncare decât în mod normal.

Hormonii eliberați de intestin, pentru a stimula secreția de insulină și pentru a crește sentimentele de plenitudine, au fost schimbați cel mai mult prin supraalimentare.

La patru ore după suprasolicitare, participanții s-au simțit adormiți și letargici și nu au avut dorința de a mânca nimic altceva, nici măcar alimente dulci.

Profesorul coordonator James Betts a adăugat: „Știm că oamenii mănâncă deseori dincolo de nevoile lor, motiv pentru care mulți dintre noi ne luptăm să ne gestionăm greutatea corporală. Prin urmare, este surprinzător faptul că nicio cercetare anterioară nu a măsurat capacitatea maximă de a mânca la o singură masă, pentru a înțelege modul în care organismul uman răspunde la această provocare”.

„Acest studiu dezvăluie cum oamenii sunt capabili să mănânce de două ori mai mult decât este nevoie pentru a se simți „plini ”, doar că organismele lor sunt bine adaptate la o livrare excesivă de nutrienți dietetici, la o masă copioasă.”

„Mai precis, cei testați în acest studiu au fost capabili să utilizeze sau să păstreze eficient substanțele nutritive pe care le-au ingerat în timpul provocării consumului de pizza, astfel încât nivelurile de zahăr și grăsimi din sângele lor nu au fost cu mult mai mari decât atunci când mâncau jumătate dintre alimente.”

Profesorul Betts a declarat că problema principală a supraalimentării este aceea că adaugă mai multă energie stocată organismului sub formă de grăsime, ce poate duce la obezitate, dacă oamenii mănâncă astfel zi de zi.

Cu toate acestea, acest studiu arată că, dacă o persoană sănătoasă se suprasolicită ocazional, de exemplu, consumând o masă tip bufet sau un prânz de Crăciun, atunci nu există consecințe negative imediat în ceea ce privește pierderea controlului metabolic, a adăugat el.

Cercetătorii au recunoscut că studiul lor a implicat bărbați tineri sănătoși, așa că intenționează să investigheze dacă apar efecte similare la femei, la supraponderali și la vârstnici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.