Acasă COVID-19 DEZVOLTAREA VACCINURILOR TRANSMISIBILE

DEZVOLTAREA VACCINURILOR TRANSMISIBILE

197
0
(c) Michelle D'Urbano

Scott Nuismer și James Bull susțin că prevenția este mai bună decât vindecarea și că ar trebui să începem să folosim tehnici genetice noi pentru a opri creșterea numărului bolilor periculoase, care se transmit de la animale la oameni.

Un citat faimos, al lui Benjamin Franklin, este: „o uncie de prevenire valorează cât un kilogram de leac”. Lumea descoperă acum costul „leacului” pentru COVID-19. Dar cum ar arăta o „uncie” de prevenire?

În primul rând, pentru evitarea bolilor infecțioase, originare la animalele sălbatice, cum ar fi COVID-19, SARS, MERS și Ebola, o soluție este prevenirea transmiterii lor la om. Pentru a realiza acest lucru, un prim pas important este să ne schimbăm comportamentul, pentru a reduce contactul cu speciile de animale sălbatice care favorizează astfel de boli.

O abordare complementară este de a viza agenții infecțioși care poartă aceste boli și reducerea  răspândirii sau eliminarea acestora, în cadrul populațiilor de animale sălbatice. Deși aceasta nu este o idee nouă, progresele tehnologice arată că este posibil să avem o șansă să reușim atingerea acestui obiectiv.

Exemplul clasic în acest sens este rabia. Vaccinăm câinii și multe carnivore sălbatice, pentru a suprima rabia în aceste populații și, astfel, reducem riscul de a contracta această boală. Deși aceste campanii de vaccinare au eliminat cu succes rabia umană, în SUA și Europa, boala încă omoară peste 55.000 de oameni anual, în Africa și Asia, unde costurile proiectelor de vaccinare împotriva animalelor sălbatice sunt o barieră pentru menținerea unui nivel suficient de imunitate.

Metoda vaccinării faunei sălbatice pentru a viza alți agenți patogeni periculoși care circulă în populațiile de lilieci și rozătoare, cum ar fi virusurile Ebola, Marburg, SARS și Lassa, se confruntă cu obstacole similare, care sunt agravate de viteza rapidă de creștere a populației și de dimensiunile mari ale acesteia.

O posibilă soluție este crearea vaccinurilor care se răspândesc singure, în populațiile de animale.

Aceste „vaccinuri de auto-diseminare” pot fi create în cel puțin două moduri. Abordarea convențională se bazează pe aplicarea unui vaccin pe blana animalelor capturate și eliberarea acestora. Atunci când aceste animale se întorc în habitatul lor natural, socializarea cu alte animale vor conduce la ingestia vaccinului de către alți indivizi, mărind nivelul imunității care poate fi atins.

Această metodă este promițătoare pentru reducerea amenințării rabiei, transmisă oamenilor de la liliecii vampiri.

O abordare mai radicală se bazează pe introducerea unei părți mici din genomul agentului bolii infecțioase într-un virus benign, care se răspândește în mod natural prin populația animală. Deoarece acest vaccin transmisibil se răspândește de la animal la animal, îi imunizează împotriva bolii infecțioase țintă, crescând imunitatea în cadrul populației animale și reducând riscul de răspândire la om.

Tehnologia de dezvoltare a vaccinurilor transmisibile există deja. Studiile concentrate pe protejarea iepurilor sălbatici de o febră hemoragică virală, folosind această tehnică, au arătat rezultate promițătoare. În prezent, se depun eforturi pentru a dezvolta prototipuri pentru mai mulți agenți patogeni umani importanți, precum virusurile Lassa și Ebola.

Vaccinurile cu auto-diseminare ar putea fi o tehnologie revoluționară pentru reducerea amenințării bolilor infecțioase umane, care provin de la animalele sălbatice. Pe lângă faptul că vaccinarea faunei sălbatice este fezabilă și eficientă, din punct de vedere al costurilor, această tehnologie reduce motivația de a distruge sau extermina speciile care sunt sursa unor boli, cum ar fi liliecii.

Cu toate acestea, mai sunt multe aspecte de studiat. Studiile de laborator și de teren trebuie să verifice cât de eficientă este această abordare și să caute posibile consecințe neașteptate ale vaccinurilor cu auto-diseminare. Pe măsură ce costurile încercărilor noastre permanente de a găsi un „leac” pentru COVID-19 continuă să se acumuleze, o uncie de prevenire pare să fie o investiție mai bună, cu fiecare zi care trece.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.