Revenirea NASA pe Lună a început odată cu lansarea navei sale spațiale CAPSTONE, care va testa orbita unei viitoare stații spațiale lunare. Acesta este primul pas din programul Artemis, care își propune să trimită un bărbat și prima femeie pe Lună până în anul 2025.
Naveta CAPSTONE (The Cislunar Autonomous Positioning System Technology Operations and Navigation Experiment) a fost lansată în data de 22 iunie 2022 din peninsula Māhia, Noua Zeelandă. Aceasta a decolat la bordul unei rachete Electron și s-a separat împreună cu o etapă superioară, denumită Lunar Photon. Ambele module au fost construite de firma Rocket Lab, iar aceasta este prima lansare pe orbita lunară a companiei.
Racheta Lunar Photon efectuat o serie de aprinderi pentru a direcționa sistemul pe o orbită mai înaltă. În următoarele cinci zile vor avea loc aprinderi similare cu scopul de a plasa nava spațială pe o traiectorie către Lună. După aceea, modulul va urma traiectoria timp de aproximativ trei luni. Cercetătorii au calculat că acesta va ajunge pe Lună în data de 13 noiembrie 2022.
CAPSTONE va petrece șase luni pe o orbită halo aproape rectilinie, care variază de la o distanță de doar 1600 de kilometri față de suprafața lunară, în cel mai apropiat punct al său, până la 70.000 de kilometri, în cel mai îndepărtat. O astfel de orbită este planificată și pentru stația spațială Lunar Gateway, care este construită de NASA și partenerii săi și care ar trebui să fie lansată în anul 2024.
„Această orbită teoretică pe care oamenii de știință doresc să o folosească pentru Gateway nu a fost încă testată. Evident, cercetătorii au dorit să o testeze această orbită cu ceva mai ieftin și mai mic înainte de a lansa o stație spațială”, a declarat David Brown din cadrul Universității din Warwick, Marea Britanie.
O echipă de monitorizare de pe Pământ va măsura cu exactitate consumul de combustibil al navetei CAPSTONE în timpul misiunii, precum și eficiența cu care senzorii de la sol pot urmări satelitul.
De asemenea, reprezentanții NASA speră să testeze un nou sistem de navigație și comunicație între CAPSTONE și Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO), care orbitează în jurul Lunii din anul 2009.
În cele din urmă, sistemul va permite viitoarelor nave spațiale care operează în jurul Lunii să își urmărească propria poziție. „Acest lucru nu este ușor din cauza faptului că LRO nu a fost niciodată proiectat pentru asta”, a declarat Brown.
NASA a oferit contractul pentru lansarea satelitului companiei private Advanced Space, în timp ce designul, sistemele de propulsie și carcasa acestuia vor fi realizate de alte companii private. Aceasta marchează o schimbare față de misiunile lunare cu echipaj din anii 1960, care au fost proiectate de NASA și care au folosit rachete precum Saturn V, ce au costat peste 1 miliard de dolari per lansare în banii de astăzi.
„În prezent, ne îndreptăm spre Lună cu o rachetă mică, realizată din fibră de carbon și cu nava noastră spațială Photon, care nu este mai mare decât un frigider, la o fracțiune din costul și dimensiunea acelor lansări anterioare. Deși lansarea navetei CAPSTONE a fost amânată în anul 2021 din cauza pandemiei de coronavirus și a avut mai multe dificultăți în anul 2022, aceasta are șanse destul de mari de succes, datorită unei rachete fiabile și unei orbite care este destul de bine cartografiată”, a declarat directorul executiv din cadrul firmei Rocket Lab, Peter Beck.
Deși misiunea este programată să dureze doar șase luni, NASA nu a exclus utilizarea navetei CAPSTONE după această perioadă, cu condiția ca satelitul să funcționeze în continuare.