Conform unui studiu realizat în Australia, bebelușii au o probabilitate de dezvoltare a gripei în primele șase luni de viață cu două treimi mai mică dacă mamele au fost vaccinate împotriva virusului în timpul sarcinii.
Gripa poate fi deosebit de periculoasă pentru copiii mici, deoarece sistemul lor imunitar este încă în curs de dezvoltare. În prezent, multe țări recomandă vaccinarea împotriva gripei în timpul sarcinii, deoarece anticorpii de protecție sunt transmiși fătului. „Asta înseamnă că, atunci când se nasc, aceștia au o rezervă de anticorpi, care îi protejează împotriva gripei”, a declarat Damien Foo din cadrul Universității Curtin din Perth, Australia.
Pentru a măsura acest efect protector, Foo și colegii săi au studiat 125.000 de copii născuți în perioada 2012-2016 în Australia de Vest, unde vaccinurile antigripale administrate în timpul sarcinii au fost oferite gratuit încă din anul 2010.
Copiii mamelor cărora le-a fost administrat un vaccin antigripal în timpul sarcinii au avut cu 67% mai puține șanse de a face gripă și cu 61% mai puține șanse de a fi spitalizați cu gripă în primele șase luni de viață, comparativ cu cei ale căror mame nu au fost vaccinate.
„Acest efect protector nu a durat mai mult de șase luni, probabil pentru că nivelul anticorpilor scade în timp. Totuși, acesta nu este un lucru negativ, deoarece bebelușii pot fi vaccinați împotriva gripei odată ce împlinesc vârsta de 6 luni. Deși studiul consolidează informațiile legate de beneficii vaccinării împotriva gripei în timpul sarcinii, multe persoane gravide încă ezită să se vaccineze din motive de siguranță. Doar 45% dintre femeile însărcinate din Marea Britanie și 60% dintre cele din SUA se vaccinează anual împotriva gripei”, a declarat Foo.
Deși numărul mare de date arată faptul că expunerea bebelușilor în uter la vaccinuri antigripale este sigură și nu crește riscul de avort spontan, naștere prematură, anomalii congenitale sau reacții adverse în copilărie, există puține studii în care infanții au fost urmăriți pe o perioadă mai mare de șase luni.
„Acest lucru sugerează faptul că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a încuraja adoptarea vaccinului antigripal în timpul sarcinii. Trebuie subliniat faptul că beneficiile sunt mari și riscurile sunt scăzute”, a adăugat Foo.