Acasă Spațiu și Astronomie CEL MAI SENSIBIL DETECTOR DE MATERIE ÎNTUNECATĂ DIN LUME A FOST TESTAT...

CEL MAI SENSIBIL DETECTOR DE MATERIE ÎNTUNECATĂ DIN LUME A FOST TESTAT PENTRU PRIMA DATĂ

106
0
(c) NewScientist

Căutarea materiei întunecate tocmai a primit un nou impuls. O testare a detectorului LUX-ZEPLIN (LZ) din Dakota de Sud a demonstrat că este cel mai sensibil detector de materie întunecată creat până în prezent, iar cercetătorii se pregătesc să-l pună în funcțiune.

LZ constă dintr-un rezervor imens de titan, umplut cu 10 tone de xenon lichid extrem de pur. Atunci când o particulă din afara rezervorului lovește un atom de xenon, se creează o explozie de lumină, care este măsurată de o serie de detectoare amplasate în jurul rezervorului. Ulterior, proprietățile acelei lumini pot fi analizate pentru a determina ce tip de particule a cauzat-o. Pentru a proteja xenonul de particulele și radiațiile despre care se cunoaște faptul că nu provin din materia întunecată, rezervorul este înconjurat de un rezervor și mai mare de apă purificată, iar tot sistemul este îngropat la mai mult de un kilometru sub pământ, într-o veche mină de aur.

„Centrul LZ este cel mai pur loc de pe Pământ, poate chiar și din sistemul solar. Nu există niciun alt volum de spațiu pe sau în această planetă care să fie atât de lipsit de radiații și praf. Putem gestiona doar aproximativ un gram de praf în detector – peste această valoare nu vom putea găsi nimic”, a declarat Chamkaur Ghag, membru al echipei LZ, din cadrul Colegiului Universitar din Londra.

După decenii de căutare a particulelor de materie întunecată, nu au fost obținute rezultate concludente până acum. Astfel, cercetătorii au început să producă detectoare din ce în ce mai sensibile. Un test pe parcursul a 3,5 luni, care s-a încheiat în aprilie 2022, a arătat că LZ este cel mai sensibil detector de până acum.

„Totuși, indiferent de sensibilitate, cele trei luni nu au fost suficient de lungi pentru a găsi de fapt materia întunecată. Chiar dacă unele particule căutate au trecut prin detector în acel timp, nu am avea suficiente date pentru a spune cu siguranță ce tip de particule sunt. Deocamdată este un lucru ciudat, spunem că suntem cei mai buni din lume în a nu găsi nimic, dar perspectiva de a găsi o nouă fizică peste câțiva ani este pe deplin fezabilă”, a adăugat Ghag.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.