Acasă Știri EFECTELE ECONOMICE ALE DEVERSĂRII DE PETROL DE LA DEEPWATER HORIZON

EFECTELE ECONOMICE ALE DEVERSĂRII DE PETROL DE LA DEEPWATER HORIZON

143
0
(c) U.S. Coast Guard via Getty Images

Potrivit cercetătorilor, cea mai mare scurgere de petrol marin din istoria SUA nu a avut niciun impact asupra randamentului bursier al companiei BP. Această concluzie a fost stabilită în urma unei comparații cu o simulare în care dezastrul nu a avut loc niciodată. Oamenii de știință au declarat faptul că rezultatele lor arată că, în absența unor noi reglementări, nu este clar dacă companiile se confruntă cu un nivel suficient de mare de descurajare pentru a evita accidentele majore.

Cu toate acestea, simularea sugerează faptul că reputația companiei BP a avut de suferit din cauza scurgerii Deepwater Horizon, care a avut loc în anul 2010.

Deși BP a plătit amenzi și despăgubiri în valoare de 65 de miliarde de dolari după ce aproximativ 800 de milioane de litri de petrol au fost eliberați în Golful Mexic, consecințele mai ample ale dezastrului pentru companie din cauza lipsei unui control în ceea ce privește compararea performanței cu reputația bursieră au fost greu de cuantificat. Pentru a umple golul, Aseem Prakash și colegii acestuia din cadrul Universității din Washington au creat versiuni „sintetice” ale companiei, pe care le-au urmărit în perioada 2010-2017.

„Ne-am gândit că după această deversare masivă ar trebui să existe daune de durată asupra prețului acțiunilor. Totuși, în urma analizei, am descoperit faptul că acest lucru nu s-a întâmplat”, a declarat Prakash.

Pentru a măsura reputația, echipa a construit o firmă alternativă folosind o medie ponderată a altor 15 mărci, inclusiv Shell și informații preluate din baza de date BrandIndex a YouGov, care evaluează percepțiile de la pozitiv (+100), la neutru (0) și la negativ (-100). Imediat după dezastru, compania reală a scăzut cu peste 50 de puncte sub versiunea sa simulată. Totuși, aceasta s-a stabilizat până în 2017 la doar 17 puncte sub compania simulată, care n-a experimentat dezastrul.

O abordare similară a fost utilizată pentru a evalua performanța companiei pe piața bursieră. De data aceasta, firma a fost modelată folosind o medie ponderată realizată pe baza e 187 de companii cu indicele bursier S&P 500 la momentul deversării. Deși prețul real al acțiunilor companiei a scăzut dramatic în primele două luni după dezastru, nu a existat nicio diferență semnificativă față de compania virtuală în randamentele pieței bursiere după unul până la doi ani de la deversare sau după doi până la șapte ani după eveniment.

Prakash a declarat faptul că lecția acestui exercițiu contrafactual este că reputația bursieră nu poate ajuta la disciplinarea companiilor responsabile de accidente industriale. „Aici există un eșec al pieței. Avem nevoie de mai multe reglementări, astfel încât aceste dezastre să nu apară în viitor”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.