Pe măsură ce tot mai multe rachete sunt lansate în spațiu, poluarea pe care acestea o creează ar putea avea un efect tot mai mare asupra atmosferei și sistemelor meteorologice de pe Pământ.
Multe dintre rachete folosesc drept combustibil kerosen, care este ars împreună cu un oxidant (de obicei oxigen lichid) pentru a produce propulsie. Acesta este sistemul folosit și în cadrul rachetei Falcon 9 a companiei SpaceX, care a fost responsabilă pentru 31 din cele 135 de lansări de succes din lume în anul 2021.
Un produs secundar al acestui proces este carbonul negru, adică particule asemănătoare funinginii. Deși orice combustibil pe bază de carbon produce carbon negru, kerosenul este una dintre cele mai nocive substanțe. În plus, rachetele depun carbon negru în atmosferă. În cadrul lucrărilor anterioare s-a arătat faptul că carbonul negru poate rămâne în stratosferă pentru o perioadă de până la cinci ani, timp în care acesta poate capta căldura provenită de la Soare și poate afecta stratul de ozon.
Christopher Maloney și colegii acestuia din cadrul National Oceanic and Atmospheric Administration din Boulder, Colorado, au încercat să determine efectele atmosferice produse de emisiile de carbon negru în cazul în care ratele de lansare ale rachetelor vor crește. Ei au examinat un scenariu în care frecvența lansărilor a crescut de 10 ori față de nivelul actual până în anul 2040. Scenariul a fost în conformitate cu tendințele actuale. Astfel, cantitatea de carbon negru depus în atmosferă a crescut de la aproximativ 1 milion de kilograme la 10 milioane de kilograme pe an.
Ei au descoperit faptul că temperaturile stratosferice ar putea crește cu până la 1,5°C într-un astfel de scenariu, în timp ce viteza vântului ar putea scădea cu 5 metri pe secundă.
Aceste schimbări ar putea afecta mișcarea sistemelor meteorologice de înaltă presiune, în special în zonele tropicale, unde au loc cele mai multe lansări. Ca rezultat, cantități mai mari de carbon negru sunt concentrate în aceste regiuni și acest lucru poate schimba ușor traseele furtunilor tropicale.
De asemenea, ar putea exista o ușoară epuizare a nivelurilor de ozon. Totuși, aceasta ar putea fi de doar cu câteva procente. „Nu este sfârșitul lumii. Dar este încă ceva de care trebuie să fim conștienți”, a declarat Maloney.
Eloise Marais din cadrul Colegiului Universitar din Londra a declarat faptul că există unele motive de îngrijorare. „Scenariul pe care oamenii de știință îl investighează este plauzibil. Efectul asupra stratosferei unul este îngrijorător de mare”, a adăugat ea.
Trecerea la combustibili mai curați ar putea fi o soluție la problemă. În prezent, compania SpaceX intenționează să folosească metan drept combustibil pentru viitoarea sa rachetă, denumită Starship, despre care Maloney a declarat că produce o cantitate mai mică de carbon negru.
Dacă ratele de lansare vor crește de 100 de ori față nivelul actual fără implementarea unor măsuri de limitare a emisiilor de carbon negru, efectele ar putea fi mult mai grave.