Durerea cronică intestinală experimentată de persoanele cu sindromul colonului iritabil (IBS) se poate datora activării de lungă durată a celulelor intestinale rare. În cazul șoarecilor, aceste celule continuă să reacționeze la iritanți chiar și după ce substanțele au părăsit intestinul.
IBS afectează până la 15% din populația SUA și este de două până la șase ori mai frecvent în cazul femeilor decât în cel al bărbaților. În ciuda faptului că nu există leziuni intestinale, afecțiunea este caracterizată de simptome precum balonare, dureri abdominale și hipersensibilitate la anumite alimente și iritanți.
David Julius și colegii acestuia din cadrul Universității din California, San Francisco, au examinat rolul celulelor enterocromafine (EC), care acoperă intestinul și se activează atunci când sunt expuse la iritanți. Celulele EC pot rămâne active chiar și după ce iritanții au părăsit intestinul. Acestea ar putea explica modul în care tulburările gastrointestinale cronice, precum IBS, se dezvoltă frecvent după intoxicații alimentare sau infecții.
Julius și colegii săi au acoperit intestinele șoarecilor cu un acid gras numit izovalerat. Aceasta este una dintre multele substanțe chimice cunoscute pentru activarea celulelor EC. După aceea, echipa a introdus un dispozitiv asemănător unui balon în colonul animalelor pentru a simula gazele intestinale și balonarea. La fel ca și oamenii, șoarecii se ghemuiesc atunci când se confruntă cu disconfort, precum contracțiile abdominale dureroase. Astfel, cercetătorii au avut o modalitate de a măsura nivelul de durere experimentat de animale.
Ei au descoperit faptul că șoarecii masculi cărora li s-a administrat izovalerat au fost mult mai sensibili la balonul aflat în expansiune decât masculii cărora nu li s-a administrat acidul gras: aceștia au petrecut mai mult timp ghemuiți ca răspuns la contracțiile abdominale. Pe de altă parte, șoarecii femele au rămas hipersensibili la balonare, indiferent dacă au fost expuși sau nu la izovalerat. Julius este de părere că acest lucru se datorează faptului că celulele EC regăsite în cazul șoarecilor femele au niveluri mai ridicate de activitate inițială.
„Acest lucru sugerează că unul dintre elementele care ar putea explica diferențele de gen este sensibilitatea acestor celule EC”, a adăugat Julius, care a prezentat rezultatele echipei sale în data de 3 mai în cadrul conferinței Advances in Pain din New York City.
Ulterior, cercetătorii au administrat șoarecilor masculi o serie de proteine artificiale, care activează celulele EC, în fiecare zi timp de trei săptămâni. Această perioadă a fost urmată de trei zile fără tratament. Chiar și după ce proteinele au părăsit intestinul, șoarecii au rămas mai sensibili la experimentul cu balonul comparativ cu grupul de control.
„Întrebarea pe care o avem acum este dacă vom vedea în continuare o sensibilizare după o perioadă mai mare”, a relatat Julius. Răspunsul la această întrebare poate explica motivul pentru care persoanele cu IBS se confruntă cu simptome la mult timp după ce iritanții sau infecțiile au fost eliminate din intestin.
