În anul 2021, China a fost responsabilă pentru mai mult de jumătate din construcțiile de centrale electrice pe cărbune, ceea ce arată nepăsarea guvernului chinez pentru unul dintre cei mai mari factori ai schimbărilor climatice.
În cadrul summit-ului COP26 privind schimbările climatice, care a avut loc în anul 2021, aproape 200 de țări au promis o „reducere treptată” a utilizării cărbunelui. Totuși, cifrele dintr-un raport al organizației non-profit Global Energy Monitor arată că acest obiectiv nu este nici pe departe realizat încă. La nivel global, numărul de centrale electrice pe cărbune este în creștere, deoarece construcțiile noi au compensat cu mult închiderea centralelor vechi.
Construcția de noi centrale pe cărbune are loc în mod covârșitor în Asia. În anul 2021, China deținea 52% din capacitatea de 176 de gigawați a centralelor pe cărbune aflate în construcție. În ciuda analizelor autorizate, în care se arată că pentru a putea fi îndeplinite obiectivele climatice nu mai pot fi construite noi centrale de cărbune, cifra a scăzut doar de la valoarea de 181 GW.
„Este o poveste mixtă. Peste tot în afara Chinei, planurile pentru noi centrale electrice pe cărbune au fost reduse dramatic. Cu toate acestea, firmele chineze au continuat să anunțe noi centrale electrice pe cărbune și există o susținere foarte clară a guvernului pentru proiectele respective. Acesta este un semn îngrijorător”, a declarat unul dintre autorii raportului, Lauri Myllyvirta din cadrul Centrului de Cercetare pentru Energie și Aer Curat.
China deține mai mult de jumătate din noua capacitate de energie pe bază de cărbune adăugată la nivel global în 2021.
În cadrul raportului se menționează faptul că în afara Chinei, planurile pentru construirea de centrale noi pe cărbune au fost reduse pe piețele emergente, inclusiv Bangladesh, India și Vietnam, datorită unei combinații de politici și economie. Împreună cu Indonezia, Vietnamul este adesea citat ca și candidat pentru un viitor acord, modelat după unul realizat cu Africa de Sud în anul 2021, unde țările bogate au oferit finanțare pentru a face tranziția de la cărbune.
O cantitate record de cărbune a fost arsă în anul 2021, declanșând profituri extraordinare pentru companiile miniere de cărbune și provocând discuții despre o „revenire a cărbunelui”. Cu toate acestea, Myllyvirta a declarat faptul că acceptarea acestei „noi normalități” este o „delirare” și că acest combustibil a devenit doar temporar atractiv pentru că gazul a devenit foarte scump.