Acasă Sănătate CAUZA APARIȚIEI SOMNOLENȚEI LA PERSOANELE CARE SUFERĂ DE BOALA ALZHEIMER

CAUZA APARIȚIEI SOMNOLENȚEI LA PERSOANELE CARE SUFERĂ DE BOALA ALZHEIMER

99
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Somnul frecvent în timpul zilei este un simptom comun al bolii Alzheimer și poate începe cu mult înainte ca oricare dintre problemele de memorie asociate cu boala să apară.

Inițial, cercetătorii erau de părere că acest lucru se datorează perioadelor de somn tulburat din timpul nopții.

În prezent, o echipă de cercetători din cadrul Universității din California, San Francisco, a descoperit faptul că letargia și somnolența experimentate de pacienții cu Alzheimer se datorează leziunilor neuronilor aflați în zone ale creierului cunoscute pentru promovarea stării de veghe, și anume locus coeruleus, zona laterală a hipotalamusului și nucleul tuberomamilar.

Aceste leziuni sunt cauzate de acumularea de proteine ​​tau (molecule mici, care, de obicei, ajută la stabilizarea structurii neuronilor, dar care se eliberează și se conglomerează în creierul persoanelor cu Alzheimer).

Echipa a făcut descoperirea după ce a studiat datele preluate de la pacienții din cadrul Centrului de memorie și îmbătrânire al universității, care s-au oferit voluntari pentru a-și monitoriza somnul cu ajutorul unei electroencefalograme (EEG) și care și-au donat creierul pentru a fi folosit pentru cercetare după moarte.

Ei au comparat creierul a 33 de pacienți cu Alzheimer cu 20 de persoane care au avut paralizie supranucleară progresivă (PSP), o afecțiune neurodegenerativă, care îi lasă pe pacienți în imposibilitatea de a dormi, și 32 de pacienți care au avut un creier sănătos până la sfârșitul vieții.

Ei au descoperit faptul că neuronii din cele trei zone ale creierului studiate sunt responsabili pentru producerea de neurotransmițători care fie excită, fie inhibă alte celule nervoase și care provoacă senzații de somnolență sau de veghe.

„Puteți să vă gândiți la acest sistem ca la un comutator între neuronii care favorizează trezirea și neuronii care favorizează somnul. Cu ajutorul acestui țesut post-mortem, am reușit să confirmăm faptul că acest comutator, despre care se știe că există la diverse specii de animale, există și la oameni și ne guvernează ciclurile de somn și perioadele în care suntem treji”, a declarat Joseph Oh, coautor al studiului și student la medicină în cadrul Universității din California.

Descoperirea indică faptul că tratamentele pentru reglarea tiparelor de somn în cazul pacienților cu Alzheimer pot fi create prin dezvoltarea unei metode de amplificare a sistemului responsabil pentru menținerea în stare trează a oamenilor și de atenuare a sistemului responsabil de stările de somnolență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.