Întinderile vaste de turbă din nordul Europei vor trece de un punct climatic critic mult mai devreme decât se credea anterior. Acest lucru va produce eliberarea în atmosferă a miliarde de tone de carbon, care vor accelera schimbările climatice.
Din cauza încălzirii globale, permafrostul arctic eliberează deja o cantitate mult mai mare de carbon decât absoarbe. Totuși, Richard Fewster și colegii acestuia din cadrul Universității din Leeds, Marea Britanie au determinat locul și momentul în care mediile locale vor deveni nepotrivite pentru turbăriile blocate în permafrost.
În urma analizării tuturor scenariilor viitoare posibile de emisii de carbon s-a determinat că, până în anul 2040, zonele din Finlanda, Norvegia, Suedia și o mică parte din nord-vestul Rusiei vor deveni prea calde pentru turbăriile înghețate. Această dată este una îngrijorătoare din cauza faptului că, anterior, se estimase faptul că acest eveniment nu va avea loc până în anul 2070. În cele trei scenarii cu emisii mai mari, cea mai mare parte a Siberiei de Vest va depăși același prag în anul 2090.
Acest lucru ar elibera în atmosferă 39,5 miliarde de tone de carbon, adică de două ori mai mult decât cantitatea absorbită de pădurile europene. Marea majoritate a acestui carbon este blocat în vestul Siberiei, în acea zonă aflându-se turbării mult mai vechi și mai mari decât celelalte zone incluse în studiu.
„Ne uităm la un imens depozit de carbon care suferă schimbări rapide. O cantitate imensă de dioxid de carbon ar putea fi eliberată în atmosferă”, a declarat Fewster. Cu toate acestea, el este de părere că un aspect cheie al acestei probleme este importanța alegerilor pe care țările le fac în prezent pentru a aborda schimbările climatice. În scenariul cu cele mai scăzute emisii, aproximativ 14 miliarde de tone de carbon ar putea rămâne blocate în nordul îndepărtat al Siberiei de Vest. În scenariile cu emisii mai mari, și această cantitate va fi eliberată în cele din urmă.
Fewster și colegii săi au ajuns la concluziile lor după ce au construit o bază de date climatică a turbăriilor din permafrost într-o regiune din nordul Eurasiei, fără să ia în calcul locuri precum Siberia de Est, unde hărțile detaliate ale turbăriilor sunt neregulate. După aceea, ei au folosit modele climatice de ultimă generație pentru a proiecta perioada în care zonele respective vor rămâne suficient de reci pentru a ține turbăriile înghețate.
Un avertisment este acela că, odată ce vor fi atinse punctele de vârf ale climatului, perioada în care dioxidul de carbon din solurile înghețate va ajunge în atmosferă este neclară. „În locurile în care temperaturile au crescut deja foarte mult, observațiile arată că permafrostul se poate dezgheța în doar în doi ani. Totuși, în alte cazuri, procesul poate dura un deceniu”, a declarat Fewster. Obținerea unui control mai bun asupra acestei rate va fi subiectul cercetărilor viitoare.
„Turbăriile sunt cel mai important depozit terestru de carbon de pe planetă și dacă, așa cum sugerează această cercetare, riscăm să vedem transformarea unei proporții destul de mari în surse de carbon, vom avea multe probleme”, a declarat Christian Dunn din cadrul Universității Bangor din Marea Britanie, care a descris studiul ca fiind „deprimant de fascinant”.
