Acasă Planeta Pământ ARBORII CARE CRESC LA DISTANȚE MICI ÎNTRE EI POT REZISTA MAI BINE...

ARBORII CARE CRESC LA DISTANȚE MICI ÎNTRE EI POT REZISTA MAI BINE FURTUNILOR

65
0
(c) Sunphol Sorakul/Getty Images

Copacii care cresc la distanțe mici între ei pot supraviețui furtunilor puternice și pot preveni deteriorarea acestora din cauza vântului, prin sprijinirea reciprocă.

Cunoștințele oamenilor despre modul în care vântul afectează copacii au fost limitate din cauza lipsei de experimente din lumea reală, care să simuleze puterea vânturilor observate în cicloanele distructive.

În septembrie 2018, când taifunul Trami a lovit în mod neașteptat Japonia, Kana Kamimura și colegii săi din cadrul Universității Shinshu din Japonia monitorizau două parcele diferite de cedru japonez, dintre care unul fusese rărit pentru a evalua dacă acordarea a unui spațiu mai mare de creștere a arborilor individuali îi făcea mai vulnerabili la daunele vântului.

„Am început studiul în anul 2017, iar taifunul a lovit Japonia în anul 2018, iar jumătate din terenul monitorizat a fost distrus. Prin urmare, studiul este oarecum norocos, dar și ghinionist”, a declarat Kamimura.

Kamimura și echipa sa au măsurat forțele de stres experimentate de copaci înainte, în timpul și după taifun și au analizat daunele rezultate. Parcela care nu fusese rărită și-a păstrat toți copacii, în timp ce parcela mai rară a pierdut mulți copaci.

Cercetătorii sunt de părere că distanța redusă dintre copaci a ajutat la protejarea acestora, spre deosebire de parcela cu pomi distanțați, unde a avut loc o disipare a forței vântului prin ciocniri între ramurile copacilor vecini. Acest lucru a oprit forța care se deplasează în tulpina sensibilă și rădăcinile de dedesubt, lucru care ar putea ajuta la desprindere din pământ a copacilor.

De asemenea, aceștia au descoperit că pomii cu distanțe mici între ei, care au căzut, nu au cedat instantaneu, ci în timp, ca o bucată de metal care a fost îndoită în mod repetat înainte și înapoi, înainte de a se rupe în cele din urmă.

Înțelegerea distanței de plantare a copacilor ar putea fi importantă pentru industria lemnului și pentru eforturile de a planta păduri pentru captarea carbonului.

„Dacă vă aflați într-o zonă care prezintă un risc ridicat de deteriorare a copacilor, din cauza vântului, trebuie să vă gestionați pădurea într-un mod diferit”, a declarat Barry Gardiner din cadrul Institutului European de Păduri Plantate din Franța, care a fost unul dintre autorii studiului.

„Va fi important să se efectueze mai multe experimente cu diferite distanțe de plantare între copaci. Dacă putem găsi o metodă pentru câți copaci ar trebui să scoatem, va fi foarte util pentru persoanele care gestionează pădurile”, a declarat Kamimura.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.