Cercetătorii au descoperit faptul că aproximativ o zecime din emisiile de metan ale industriei globale de petrol și gaze provin de la un grup de zone „ultra-emițătoare”, situate în principal în Turkmenistan, Rusia și SUA. Metanul este un gaz cu efect de seră puternic, iar guvernele țărilor din întreaga lume s-au angajat să minimizeze cantitatea emisă până în anul 2030.
Deși cantitățile uriașe de metan care se scurg din conductele de gaze, precum un puț de gaz din Ohio și mai multe conducte din centrul Turkmenistanului, au fost detectate de sateliți în locații individuale, cercetătorii nu au conștientizat amploarea lor la nivel global.
În prezent, imaginile capturate de un instrument aflat la bordul unui satelit au fost rulate printr-un algoritm pentru a detecta automat cele mai mari emisii de metan care scapă din instalațiile de petrol și gaze din întreaga lume.
Acești ultraemițători au fost observați pompând în atmosferă peste 25 de tone de metan pe oră. „Aceasta este o cantitate foarte mare”, a declarat Steve Hamburg din cadrul Environmental Defense Fund (EDF), o organizație non-profit din SUA. Colectiv, scurgerile eliberează în atmosferă aproximativ 8 milioane de tone de metan pe an, adică aproximativ o zecime din emisiile totale anuale ale industriei de petrol și gaze produse în perioada 2019-2020.
Turkmenistanul a fost cel mai mare ultraemițător, în acea zonă eliberându-se peste un milion de tone de metan între anii 2019 și 2020. Pe locul 2 s-a situat Rusia (puțin sub un milion de tone), aceasta fiind urmată de SUA, Iran, Algeria și Kazahstan.
Cantitatea de metan produs de SUA este scăzută deoarece algoritmul a exclus o regiune majoră de exploatare a petrolului și gazelor, și anume bazinul Permian, din cauza dificultăților de monitorizare. Spre deosebire de aceste țări, alte state mari producătoare de petrol, inclusiv Kuweit și Arabia Saudită, au prezentat un număr redus de zone ultraemițătoare.
Drew Shindell din cadrul Universității Duke din Carolina de Nord, care a făcut parte din echipa din spatele analizei, a declarat faptul că diferențele mari dintre țări înseamnă că practicile proaste, în care gazul este eliberat în atmosferă pentru repararea țevilor, și nu pompat într-o altă secțiune, pot fi îmbunătățite. „Acest studiu demonstrează că, dacă depunem ceva efort, putem reduce scurgerile sau eliberarea intenționată la un nivel suficient de mic încât acestea să nu mai poată fi detectate din spațiu”, a adăugat acesta.
De asemenea, în cadrul studiului s-a determinat faptul că zonele cu ultra-emisii eliberează atât de mult metan care ar putea fi vândut, încât rezolvarea problemei ar trebui să fie rentabilă. În cazul celor 6 țări, combaterea acestor scurgeri ar trebui să coste cu până la 300 de dolari mai puțin pe tonă decât prețul normal al metanului din instalațiile de petrol și gaze din acele țări.
Christophe McGlade din cadrul Agenției Internaționale pentru Energie a declarat faptul că lucrarea demonstrează viabilitatea tot mai mare a sateliților pentru îmbunătățirea înțelegerii emisiilor de metan și evidențiază importanța evenimentelor super-emițătoare.
Satelitul nu poate monitoriza toate zonele de pe planetă în același timp, așa că descoperirile se bazează pe un instantaneu și este posibil ca unii ultra-emițători să fi rămas nedetectați. Hamburg a declarat că, deși sfera globală a cercetării este nouă și binevenită, merită să amintit faptul că ultraemițătorii sunt doar o mică parte problemei metanului produs în urma extracției de petrol și gaze. Stephane Germain din cadrul firmei canadiene GHGSat a declarat faptul că studiul prezintă o „imagine foarte importantă a ultra-emițătorilor”, dar că satelitul cu ajutorul căruia au fost colectate datele oferă o rezoluție prea grosieră pentru a detecta scurgerile produse de instalațiile individuale.
În anul 2023 va fi lansat un nou satelit EDF care va analiza scurgeri mult mai mici, dar mai numeroase, acestea constituind cea mai mare parte a emisiilor industriei.
