Acasă Planeta Pământ ÎNREGISTRAREA CELOR MAI MARI FULGERE DIN LUME

ÎNREGISTRAREA CELOR MAI MARI FULGERE DIN LUME

158
0
(c) Laura Hedien/Getty Images

Cele mai mari fulgere din lume, atât în ceea ce privește distanța parcursă, cât și durata acestora, au fost măsurate din spațiu, cu ajutorul sateliților, și confirmate de către Organizația Meteorologică Mondială (OMM).

Unul dintre fulgere a avut loc în sudul SUA în luna aprilie a anului 2020 și a avut o lungime de aproximativ 768 de kilometri, care este cu 60 de kilometri mai mare decât recordul anterior, stabilit în Brazilia în anul 2018.

Al doilea fulger a fost măsurat în luna iunie 2020. Acesta străbătut granița Uruguay-Argentina și a durat 17 secunde, mai mult decât orice alt fulger detectat vreodată.

„Acum avem dovezi clare că un singur fulger poate dura până la șaptesprezece secunde. Acest lucru este important pentru oamenii de știință, deoarece ne îmbunătățește înțelegerea dinamicii fulgerelor”, a declarat Randall Cerveny din cadrul Universității de Stat din Arizona.

Ambele fulgere au fost observate în punctele fierbinți de furtună, mai exact în Marile Câmpii ale Americii de Nord și în bazinul Río de la Plata din America de Sud. Aceste zone geografice sunt predispuse la sisteme convective relativ mari, care pot face ca furtunile individuale să se combine în sisteme meteorologice masive și să producă fulgere extreme.

Din cauza faptului că fulgerul care a cuprins sudul SUA ar fi fost dificil de măsurat folosind echipamente convenționale de la sol, meteorologii s-au orientat către cartografierea acestor fenomene cu ajutorul sateliților geostaționari, care au un câmp vizual mult mai larg.

(c) Organizația Meteorologică Mondială

„Acest tip de echipament de detectare și cartografiere a fulgerelor este pe orbită doar de câțiva ani. Prin intermediul acestuia, putem obține mult mai multe informații despre mega-fulgere”, a declarat Cerveny.

Deși ambele fenomene au fost detectate în anul 2020, OMM a certificat abia recent evenimentele ca având cea mai mare lungime, respectiv cea mai lungă durată înregistrată.

Potrivit lui Graeme Marlton din cadrul Universității din Reading, Marea Britanie, evenimentele au trebuit să treacă printr-un proces îndelungat de dublă verificare a instrumentelor și a datelor din partea unui grup de experți pentru a fi înregistrate ca fulgere record.

Având în vedere că ambele fulgere record au avut loc în anul 2020, acest lucru ar putea indica faptul că astfel de evenimente vor deveni din ce în ce mai extreme. Cu toate acestea, este mai probabil ca ambele recorduri să fi fost doborâte atât de recent, pur și simplu datorită capacități îmbunătățite de analiză.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.