Acasă Planeta Pământ DESCOPERIREA MICROPARTICULELOR DE PLASTIC ÎN MUNȚII PIRINEI

DESCOPERIREA MICROPARTICULELOR DE PLASTIC ÎN MUNȚII PIRINEI

78
0
Captarea microplasticului în cadrul observatorului Pic du Midi (c) Jeroen Sonke

Este posibil ca microparticulele de plastic descoperite în vârful unui munte din Pirineii francezi să fi călătorit în jur de 4500 de kilometri într-o regiune cu mișcare rapidă a troposferei, care este stratul inferior al atmosferei. Descoperirea sugerează faptul că particulele pot circula în jurul lumii și pot ajunge chiar și în cele mai îndepărtate regiuni.

Microparticulele de plastic sunt bucăți minuscule de plastic cu un diametru mai mic de 5 milimetri. Anterior, ele au fost descoperite într-o regiune inferioară a troposferei, denumită stratul limită, unde are loc frecarea dintre aer și suprafața Pământului, iar vitezele vântului sunt relativ scăzute.

În prezent, pentru prima dată, au fost descoperite dovezi ale faptului că microplasticul poate călători la o altitudine mai mare, într-un strat în care nu există efectele frecării cu suprafața Pământului. În acest strat, denumit troposferă liberă, vitezele mai mari ale vântului conferă microplasticului potențialul de a călători pe distanțe mai mari decât se specula anterior.

„Troposfera liberă este super-autostrada acestor particule. Această zonă este caracterizată de viteze mari ale vântului și precipitații reduse, așa că particulele poluante se pot deplasa pe distanțe mult mai mari și mult mai rapid”, a declarat Steve Allen din cadrul Universității Strathclyde din Marea Britanie, membru al echipei de cercetare.

„Nu suntem surprinși, ci triști de faptul că microplasticul este prezent la aceste altitudini. Aceste particule minuscule sunt excelente transportoare de substanțe poluante. Ele acționează ca niște mici bile velcro, colectând virusuri și alți poluanți pe măsură ce se deplasează”, a declarat Deonie Allen, din cadrul Universității Strathclyde.

Pe o perioadă de câteva luni, cercetătorii au colectat 15 mostre de microparticule de plastic în apropierea Observatorului Pic du Midi din Pirinei din sud-vestul Franței, care se află la aproape 3000 de metri deasupra nivelului mării și care oferă acces la troposfera liberă.

Echipa a folosit modele computaționale pentru a mapa rutele probabile parcurse de microplastic în săptămâna care a precedat colectarea lor. Modelele au utilizat date despre mișcarea fluxului de aer pe tot globul și au luat în considerare dimensiunile și densitățile microparticulelor. Cercetătorii au descoperit faptul că particulele au călătorit, în medie, în jur de 4500 de kilometri în troposfera liberă. Sursele potențiale includ SUA, Canada, Africa de Nord, Marea Britanie, Marea Mediterană și Oceanul Atlantic.

„Unele dintre mostrele pe care le-am colectat aveau o sursă marină. Asta înseamnă că acestea au reușit să iasă din ocean și să urce în troposfera liberă. În concluzie, microparticulele de plastic au un ciclu, acestea nu se opresc într-un anumit loc”, a declarat Steve Allen.

Majoritatea particulelor aveau un diametru cuprins între 5 și 20 de micrometri. Acestea sunt particule care pot fi inhalate și pot cauza probleme respiratorii.

Folosind un laser, echipa a stabilit faptul că cel mai abundent tip de plastic a fost polietilena, care este folosită în mod obișnuit în ambalajele din plastic.

„Țările bogate cred că scapă definitiv de deșeurile de plastic atunci când le expediază pentru a fi arse sau depozitate în alte părți ale lumii. Acest lucru este fals. Particulele se întorc în țară în decurs de doar câteva săptămâni. În natură nu există granițe”, a declarat Steve Allen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.