Strugurii folosiți pentru a produce vinuri europene comune ar putea să provină din vițele de vie care au fost cultivate pentru prima dată în regiunea Caucazului de Sud, aflată din vestul Asiei. Pe măsură ce aceste soiuri s-au dispersat spre vest în timpul grecilor și romanilor, ele s-au încrucișat cu cele sălbatice europene, ceea ce a ajutat plantele să se adapteze la diferite climate europene.
Originile strugurilor (Vitis vinifera) care sunt folosiți în Europa și în alte părți pentru a produce vinuri precum Merlot, Chardonnay și Pinot Noir au fost dezbătute pentru o perioadă mare de timp.
Cercetătorii erau de părere că soiurile europene de struguri au apărut în urma cultivării soiurilor sălbatice europene (V. vinifera subspecia sylvestris) și că acest lucru nu a fost legat de creșterea soiurilor din vestul Asiei, care a avut loc în urmă cu aproximativ 7000 de ani.
Totuși, în urma unei analize genetice efectuate de Gabriele Di Gaspero și colegii acestuia din cadrul Institutului de Genomică Aplicată din Udine, Italia, s-a sugerat faptul că soiurile europene de struguri de vin provin, de fapt, din strugurii V. vinifera subspecia sativa, care au fost cultivați inițial pentru consum în vestul Asiei.
Pentru a acoperi diversitatea genetică a strugurilor cultivați, echipa a secvențiat genomurile a 204 soiuri sălbatice și cultivate de struguri și a comparat similitudinile genetice ale acestora.
În urma analizării rezultatelor, cercetătorii au determinat faptul că, pe măsură ce soiurile de struguri de masă din Asia de Vest s-au răspândit spre vest de-a lungul Mediteranei și spre centrul Europei, acestea s-au încrucișat cu soiuri de struguri europeni sălbatici, care au crescut în apropiere.
„Plantele sălbatice au crescut aproape de podgorii și s-au încrucișat. Acest lucru a fost un proces neintenționat. Totuși, rezultatele încrucișării au creat trăsături adaptative, care, probabil, au fost selectate de oameni în mod intenționat. Prin corelarea acestor dovezi genetice și a informațiilor istorice existente, introducerea acestor soiuri în sudul și centrul Europei a avut loc în epoca greacă și romană. Totuși, nu putem determina o dată exactă”, a declarat Di Gaspero.
Prin modelarea modului în care primele soiuri struguri provenite din diferite regiuni ale Europei sunt relaționate cu aspecte ale climei locale, precum temperatura și precipitațiile, echipa a descoperit faptul că strugurii europeni sălbatici au avut un aport în ceea ce privește trăsăturile care au permis viitor asiatice să se adapteze la diferite regiuni.
De asemenea, echipa a identificat dovezi ale efectului pe care l-a avut cultivarea asupra geneticii strugurilor.
În cazul soiurile sălbatice de struguri, o sămânță mai mare produce boabe mai mari, deoarece semințele de struguri produc un hormon de creștere denumit etilenă. Totuși, în cazul strugurilor de masă, cultivatorii preferă un raport boabă-sămânță mai mare. Echipa a descoperit faptul că o enzimă care nu se regăsește în boabele soiurilor sălbatice era prezentă în boabele soiurilor cultivate. În cazul altor plante, această enzimă ajută fructele de pădure să crească ca răspuns la etilenă, ceea ce sugerează că aceasta face același lucru în cazul strugurilor.
„Înțelegerea genelor care codifică trăsături favorabile ale soiurilor de struguri ne poate permite să producem culturi mai bune”, a declarat Di Gaspero.
