Acasă Planeta Pământ DESCOPERIREA UNOR NOI SPECII DE ANIMALE SUB STRATUL DE GHEAȚĂ DIN ANTARCTICA

DESCOPERIREA UNOR NOI SPECII DE ANIMALE SUB STRATUL DE GHEAȚĂ DIN ANTARCTICA

93
0
(c) Sophie Berger/AWI

Cercetătorii au descoperit o varietate uimitoare de specimene marine la sute de metri sub straturile de gheață din Antarctica. Acestea au inclus corali, scoici, mușchi de mare, melci și viermi.

În anul 2018, o echipă de cercetare germană a forat găuri în platforma de gheață Ekström folosind apă fierbinte și a colectat mostre din două zone aflate dedesubt, pe fundul mării. În urma analizării probelor s-a sugerat faptul că mediul înconjurător găzduiește 77 de specii. Acesta este un număr mai mare decât cel determinat în timpul tuturor studiilor anterioare efectuate în zona Antarcticii.

„Este o vedere de ansamblu asupra unuia dintre habitatele mai puțin cunoscute”, a declarat David Barnes din cadrul British Antarctic Survey, care a studiat organismele la microscop.

În urma datării cu radiocarbon s-a determinat faptul că unele dintre briozoare aveau o vechime de câteva mii de ani. Cele mai multe dintre speciile descoperite erau imobile, așa că descoperirea lor într-un mediu atât de ostil și în care hrana nu este abundentă sugerează faptul că organismele consumă fitoplancton transportat de curenții de apă aflați sub straturile gheață.

Spre surprinderea lui Barnes, aceste animale păreau să crească la fel de repede ca aceleași specii regăsite pe platformele continentale. El a declarat faptul că acest lucru arată rezistența acestor forme de viață atunci când vine vorba de traiul într-o zonă cu foarte puțină hrană și că animalele sunt foarte eficiente atunci când vine vorba de conservarea energiei.

În urma unui alt studiu realizat la începutul anului 2021, a fost descoperită o serie surprinzătoare de bureți de mare situați pe un bolovan aflat sub gheața din Antarctica. „Varietatea formelor de viață descoperite sugerează faptul că mediile de sub gheață sunt mai locuibile decât se credea anterior”, a declarat Barnes.

Cu toate acestea, Barnes și colegii săi sunt de părere că pe măsură ce gheața din Antarctica se topește din cauza schimbărilor climatice, acest habitat netulburat și biodivers de sub gheață „va putea fi primul care va dispărea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.