Acasă IA și VR APLICAȚIA CARE POATE DETECTA CAMERELE ASCUNSE

APLICAȚIA CARE POATE DETECTA CAMERELE ASCUNSE

151
0
(c) SeongJoon Cho/Bloomberg via Getty Images

Camerele de supraveghere pot menține oamenii în siguranță sau le pot invada confidențialitatea, iar îmbunătățirile în ceea ce privește miniaturizarea înseamnă că acestea pot fi ascunse în aproape orice obiect. Cercetătorii au dezvoltat o aplicație pentru smartphone despre care spun că detectează astfel de camere ascunse cu o precizie de 88,9%.

Deși pe piață sunt disponibile dispozitive pentru reperarea camerelor ascunse, transportarea unui dispozitiv specific în acest scop este incomodă. Sriram Sami și colegii acestuia din cadrul Universități Naționale din Singapore speră să ofere aceeași funcție prin intermediul unui smartphone standard.

Sistemul folosește un senzor de tip time-of-flight (TOF), care emite un fascicul de lumină infraroșie și măsoară timpul în care acesta este reflectat de un obiect și ajunge înapoi la dispozitiv. În ultimii ani, senzorii au devenit din ce în ce mai des întâlniți pe smartphone-uri. În principal, aceștia sunt folosiți pentru a îmbunătăți calitatea fotografiilor.

Cercetătorii au creat o aplicație pentru smartphone care utilizează informațiile furnizate de către acești senzori și tehnici de învățare automată pentru a identifica reflexiile unice ale camerelor ascunse.

În cadrul testelor, ei au descoperit că dacă obiectul este scanat de la o distanță prea mică, senzorul se va suprasatura cu lumina reflectată, iar dacă telefonul este prea departe, reflexiile vor fi prea slabe. Pentru a evita acest lucru, tehnicienii au adăugat funcții de realitate augmentată pentru a permite utilizatorului să aleagă un obiect și pentru a obține un feedback cu privire la distanța optimă pe măsură ce acesta îl scanează din toate unghiurile.

Aplicația observă orice punct de pe obiect în care lumina reflectată este mai puternică, ceea ce indică o suprafață reflectorizantă și, eventual, un obiectiv al camerei. Aceasta folosește tehnici de învățare automată pentru a separa rezultatele inofensive de cele suspecte.

Cercetătorii au recrutat 379 de persoane și le-au arătat videoclipuri cu 30 de obiecte diferite plasate la o distanță mai mică de un metru. Aceștia au trebuit să identifice camerele ascunse și să marcheze locația acestora. Folosindu-se doar de vedere lor, voluntarii au reușit să detecteze camerele doar în 46% din cazuri. Instrumentul pe bază de IA a avut o rată de succes de 88,9%.

„Pe termen mai lung, există multe oportunități de îmbunătățire a sistemului. Cel mai important este ca utilizatorii să folosească și lanterna smartphone-ului pentru a induce reflexii de la camerele ascunse și pentru a le detecta cu camera standard a smartphone-ului”, a declarat Sami.

Raj Bhan din cadrul retailerul de camere spion Lorraine Electronics a declarat faptul că a observat o schimbare de comportament a clienților care au citit știri despre camere ascunse și că aceștia sunt în căutare de echipamente de detectare. Totuși, el este sceptic cu privire la ideea că un smartphone ar putea rivaliza cu un dispozitiv comercial conceput în acest scop și că alertele fals pozitive vor fi greu de evitat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.