Este posibil ca un experiment celebru din anii 1950, în cadrul căruia s-a încercat determinarea originii vieții, să fi imitat natura mai precis decât s-a crezut inițial.
În cadrul experimentului Miller-Urey s-a arătat faptul că, doar prin utilizarea unei cantități de apă, amoniac, hidrogen, metan și a unei scântei electrice (pentru a imita fulgerele), se pot forma câțiva dintre precursorii proteici necesari apariției vieții pe Pământ. Scopul lui Stanley Miller și al lui Harold Urey a fost acela de a recrea condițiile chimice existente din trecut pe Pământ.
Totuși, cercetătorii nu au analizat niciodată în mod explicit dacă natura recipientului utilizat în cadrul experimentului a avut vreun efect asupra rezultatului.
„Nu știm de ce nimeni nu a luat acest lucru în considerare. Uneori, oamenii trec cu vederea cele mai simple lucruri”, a declarat Ernesto Di Mauro din cadrul Institutului de Biologie Moleculară și Patologie din Roma, Italia.
Di Mauro și echipa sa au repetat experimentul cu același tip de recipient din sticlă borosilicată, folosit în experimentul original. De asemenea, ei au reluat studiul cu un recipient fabricat din teflon. La cea de-a treia reluare a experimentului, cercetătorii au adăugat fragmente de sticlă la amestecul aflat în recipientul de teflon.
Echipa a speculat că reacțiile apărute în prezența sticlei ar putea genera molecule mai complexe, deoarece sticla conține silicați. „Silicatul poate fi dizolvat și reabsorbit la suprafața unui amestec. Astfel, acesta poate afecta tipul de reacții care apar”, a declarat Di Mauro.
Pe de altă parte, teflonul, care nu era utilizat pe scară largă în anii 1950, adică în perioada în care Miller și Urey au realizat experimentul, este inert din punct de vedere chimic și nu are un astfel de efect.
Echipa lui Di Mauro a descoperit faptul că recipientul de sticlă conținea, într-adevăr, cel mai divers amestec de produse organice complexe de reacție. În schimb, recipientul din teflon cu fragmente de sticlă a produs mai puțini compuși complecși (probabil pentru că fragmentele de sticlă au o suprafață combinată mai mică decât recipientul de sticlă în sine). În plus, a existat un număr și mai mic de compuși complecși atunci când experimentul a fost efectuat într-un recipient de teflon în care nu au existat și fragmente de sticlă.
„Sticla se aseamănă cu rocile de pe Pământ. Aceasta catalizează reacția”, a declarat Di Mauro.
Peste 90% din scoarța Pământului este alcătuită din silicați. De asemenea, acești compuși sunt comuni și pe planete precum Marte, unde este posibil să fi ajutat și la catalizarea reacțiilor necesare pentru apariția formelor de viață.
„Sunt surprinsă că nimeni nu a mai analizat acest lucru. Sunt de părere că acest studiu confirmă faptul că experimentele Miller-Urey au fost chiar mai inteligente decât se preconizase inițial”, a declarat Valentina Erastova din cadrul Universității din Edinburgh, Marea Britanie.
