Acasă Sănătate MEDICAMENTUL CARE POATE SCĂDEA RISCUL DE APARIȚIE A DIABETULUI

MEDICAMENTUL CARE POATE SCĂDEA RISCUL DE APARIȚIE A DIABETULUI

90
0
(c) areeya_ann/Shutterstock

Conform unui studiu, femeile care suferă de sindromul hormonal al ovarului polichistic (PCOS), afecțiune ce produce o creștere a riscului de dezvoltare a diabetului zaharat, pot reduce acest risc prin administrarea de pilule contraceptive.

PCOS, care afectează aproximativ una din zece femei, implică producerea unei cantități prea mari de testosteron de către ovare. Persoanele afectate sunt mai susceptibile în a deveni supraponderale și produc o cantitate mai mare de păr.

De asemenea, acestea au niveluri mai ridicate de insulină, un hormon care reglează nivelul de zahăr din sânge, iar celulele sunt mai puțin sensibile la insulină. Aceste două caracteristici pot conduce la dezvoltarea diabetului de tip 2, care se manifestă prin niveluri ridicate de zahăr în sânge.

O echipă condusă de către Wiebke Arlt din cadrul Universității din Birmingham, Marea Britanie, a analizat aproape 200.000 de persoane înregistrate la medicii de familie din Marea Britanie. Dintre aceștia, aproximativ o treime au avut PCOS.

În medie, pe o perioadă de 4 ani, persoanele diagnosticate cu PCOS au avut un risc de apariție a diabetului zaharat de tip 2 sau a unei afecțiuni „prediabetice” de două ori mai mare decât grupul de control. Totuși, persoanele diagnosticate cu PCOS care au luat pilula au avut un risc de a dezvolta diabet de tip 2 sau prediabet cu 75% mai mic decât cele care nu au luat pilula.

„În cadrul studiului nu s-a putut dovedi faptul că utilizarea pilulei a fost benefică în mod direct pentru sănătatea oamenilor. Totuși, această teorie este plauzibilă deoarece cele mai frecvente tipuri de pilule contraceptive conțin hormoni sexuali feminini (estrogen și progesteron), iar aceștia scad nivelul de testosteron”, a declarat Arlt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.