Poveștile despre crime au devenit mai populare ca niciodată. Rafturile librăriilor și programele TV sunt pline de crime misterioase. În ultimii ani, genul filmelor „true crime” a devenit foarte popular, cu documentare de succes, precum „Making A Murderer”, „The Jinx” și „The Keeper”. Podcastul „Serial”, al cărui sezon a investigat o crimă din viața reală, a atras sute de milioane de descărcări.
Psihologii evoluționiști spun că suntem atrași de aceste povești pentru că uciderea, violul și furtul au jucat un rol semnificativ în societatea umană încă din zilele noastre de vânător-culegător. Este în natura noastră să fim foarte acomodați cu delictele penale și instinctiv vrem să descoperim „cine”, „ce”, „când” și „unde”, astfel încât să putem afla ce îi face pe infractori să fie așa cum sunt și să ne protejăm mai bine pe noi și rudele noastre.
Un studiu din 2010 de la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign a constatat că femeile tind să fie mai atrase către acest gen de povești decât bărbații. Totodată acestea sunt cele mai interesate de povești care oferă o perspectivă asupra motivelor criminalului, care conțin informații despre modul în care victimele au scăpat și care prezintă victime de sex feminin. Deci, acest lucru se potrivește ideii evolutive, că oamenii sunt instinctiv atrași spre povești în cazul în care aceștia se pot asemăna cu victima și vor citi despre sfaturi și strategii pentru a învinge „răufăcătorii”.
Cu siguranță, există și alte motive pentru care suntem atrași de crimele întâmplate în realitate. De exemplu există un element de rezolvare a problemelor pentru multe dintre cazuri, dar și satisfacția de a ne pierde într-o poveste foarte bună.