Emoțiile reprezintă cele mai bune presupuneri ale creierului despre semnificația senzațiilor corporale, ghidate de experiențe trecute. Creierul construiește într-o clipită aceste presupuneri, atât de repede încât emoțiile pot părea ca niște reacții incontrolabile care vi se întâmplă. Totuși acestea sunt fabricate de către dumneavoastră.
Pentru o lungă perioadă de timp, oamenii de știință au fost siguri că emoțiile erau cauzate de circuite dedicate creierului, precum un circuit al fericirii, unul al fricii, altul al furiei și așa mai departe. Totodată, acestea declanșau automat un tipar specific al expresiei faciale, al stării corporale și al acțiunii fizice.
De exemplu, dacă ați vedea un șarpe, un presupus „circuit al fricii” s-ar activa, determinându-vă ochii să se lărgească, inima să bată mai tare și corpul să se pregătească să fugă. O anumită emoție a fost considerată a fi o reacție în lanț a evenimentelor coordonate și a avut loc suficient de fiabil, astfel încât să indice când o persoană o experimentează.
Cu toate acestea, majoritatea dovezilor științifice nu susțin acest punct de vedere. În schimb acestea sugerează că fiecare emoție este un eveniment al întregului creier. Creierul se folosește de experiențele din trecut pentru a combina informațiile din corp, precum o inimă care bate, atunci când așteptați în cabinetul unui medic rezultatele testelor, construindu-se astfel anxietatea.
Într-o situație diferită, cum ar fi să priviți o persoană dragă intrând în cameră, creierul ar putea crea o emoție de entuziasm. Dacă faceți sport, creierul ar putea transforma bătăile rapide ale inimii în oboseală. Aceste acțiuni ale creierului au ca scop de a vă menție bine și în viață.
Chiar și cu aceste dovezi, știința emoției este încă neclară. Unii oameni de știință încă studiază circuitele creierului pentru acțiuni, precum înghețarea în loc, susținând ca studiază circuite pentru emoții. Sute de studii concluzionează că oamenii din întreaga lume își exprimă emoția cu aceleași mișcări faciale, chiar dacă majoritatea acestor studii folosesc o metodă experimentală instabilă care nu reușește să se reproducă atunci când este optimizată.
Companiile susțin că au algoritmi de învățare automată pentru a detecta emoția din zâmbete și priviri furioase, dar identifică mișcările musculare, nu sensul emoțional al acestor mișcări în context. De exemplu datele dezvăluie că oamenii care trăiesc în medii urbane la scară largă se înfurie mai puțin de 30% din timp, astfel ceilalți 70% se exprimă altfel când se înfurie.
Totodată oamenii se pot încrunta din mai multe motive în afară de furie, cum ar fi concentrarea. Dovezile pentru exprimarea universală a emoțiilor sunt și mai slabe în societățile mici, îndepărtate. Prin urmare, încruntarea nu este expresia universală a furiei, ci doar o expresie printre multe altele.
Această încurcătură ajunge în presa populară, motiv pentru care puteți vedea știri în care șoarecii au expresii faciale emoționale (nu au), că o regiune a creierului numită migdală este locația fricii (nu este) și că sistemele IA vă pot citi emoțiile (nu pot).
