FACTORII CARE INFLUENȚEAZĂ DEZVOLTAREA CLUSTERELOR DE INOVARE ÎN ROMÂNIA
Andreea Maria Gabriela Militaru, Andreea-Mihaela Rotărescu (Sora), Bogdan Fleacă, Elena Fleacă
Potrivit Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale și a indexului global al inovării (GII – Global Innovation Index), măsurarea performanței inovării în întreaga lume trebuie să depășească granițele convenționale ale țărilor, evaluând astfel inovarea din perspectiva numărului de brevete acordate, publicațiilor științifice și distribuției spațiale a activității de inovare – prin clustere.
Un cluster reprezintă cadrul ideal pentru a ține o mulțime de companii sub aceeași marcă, conform unei politici de marketing comune, valorificând resursele și abilitățile comune. Pentru start-up-uri, clusterele reprezintă o șansă la învățare, formare, participare la activități de marketing și achiziționarea de active fixe sau mobile, producție, vânzări și chiar construirea unei infrastructuri comune.
Primele clustere de inovare au apărut în anii 1980 în Statele Unite ale Americii, și anume în Boston și Silicon Valley. Mai recent, diferite regiuni din întreaga lume au început să urmeze modelul dezvoltării economice regionale și să formeze clustere sau hub-uri de inovare. În Silicon Valley, clusterele de afaceri axate pe inovare s-au dezvoltat exponențial din anii ’90 până în prezent.
De-a lungul anilor, clusterele au câștigat din ce în ce mai multă recunoaștere ca și medii care încurajează dezvoltarea inovării. În zilele noastre, în Uniunea Europeană, politicile încurajează țările să dezvolte afaceri durabile și să mențină tradițiile vii prin utilizarea tehnologiei. Drept urmare, multe capitale europene au devenit gazde ale grupurilor de inovare, hotărând să aducă participanți și să pună în aplicare strategii pentru a spori inovarea în regiunea lor. Unul dintre punctele de cotitură ale erei noastre este criza generată de pandemia Covid-19, care a afectat sfera inovării în plină dezvoltare, tehnologia fiind axată pe rezolvarea situației pandemice.
Entitățile naționale și regionale de stat din România consideră clusterele ca o modalitate importantă de creștere a inovării. Chiar dacă România este văzută ca o țară cu un nivel scăzut pe scara inovării la nivelul UE, entitățile publice și private încearcă să pună România pe harta inovatoare a clusterelor internaționale.
În 2009, România a fost împărțită strategic și teritorial în 8 regiuni, putând oferi structură și resurse pentru a crea clustere regionale de inovare. De atunci, numărul regiunilor nu s-a schimbat, dar, în aprilie 2020, Ministerul Economiei a realizat o cartografiere a clusterelor românești și au fost identificate următoarele: 76 de inițiative de cluster, dintre care 47 de clustere erau membri ai CLUSTERO – organism reprezentativ la nivel național, european și internațional de clustere din România.
Fiecare cluster aduce beneficii semnificative regiunii și economiei. De exemplu, grupurile membre ale asociației CLUSTERO s-au înregistrat la sfârșitul anului 2019: aproximativ 189.000 de angajați, 2.000 de întreprinderi, cifră de afaceri de 43,6 miliarde de lei și exporturi de 4,4 miliarde de euro. Cheltuielile de cercetare și dezvoltare au atins cifra de 672 de milioane de lei în 2019, în creștere cu 162% față de 2013. În cazul exporturilor, creșterile au fost de 40%.
În plus, clusterele de inovare permit colaborarea între universități, instituții de cercetare, companii, clienți, furnizori din aceeași zonă geografică – indiferent dacă este locală, regională, națională sau transnațională. Din această perspectivă, la nivelul Uniunii Europene „motorul” inovării și dezvoltării economice este reprezentat de conceptul de cluster al inovării.
