În ultimii ani au apărut o mulțime de discuții referitoare la o „criză de replicare” sau o „criză de credibilitate” în psihologie. Se pare că diverse descoperiri științifice nu pot fi reproduse atunci când alți oameni de știință efectuează exact aceleași experimente.
Punctul central al acestei crize se bazează pe comportamentul cercetătorilor: au fost experimentele originale favorabile? A fost o muncă neglijentă? A manipulat cineva sistemul sau chiar a trișat? Însă adevărata problemă poate fi legată de modul cum gândesc oamenii.
Mulți oameni care profesează în acest domeniu, folosesc și raportează studii despre știința psihologiei, presupun că gândurile, sentimentele, comportamentele și alte urmări psihologice sunt rezultatul unuia sau a doi factori sau alte cauze puternice. Aceasta se numește „mentalitate mecanicistă”.
Experimentele tipice încearcă să izoleze una sau două variabile, să le manipuleze și să observe efecte moderate până la puternice, care sunt ușor de reprodus.
De exemplu, dacă îi facem pe oameni să se simtă furioși, arătându-le un filmuleț care le încalcă valorile, o mentalitate mecanicistă presupune ca aceștia să se încrunte, tensiunea arterială ar crește și vor reacționa agresiv.
Conform unei mentalități mecaniciste, ar trebui să puteți realiza acest experiment simplu în orice laborator științific, având rezultate foarte similare.
Nu ar trebui să conteze la ce oră din zi se desfășoară experimentul, în ce țară, ce gen au cercetătorii, proveniența participanților, ce au mâncat la micul dejun sau cât de mult au dormit, dacă vreunul dintre ei ia medicamente și așa mai departe.
Influența acestor factori este ignorată. Dacă experimentul nu are ca rezultat aceleași observații iar și iar, atunci concluzia logică este că studiul original a fost eronat și constatarea este falsă.
Totuși, rezultatele psihologice nu sunt obținute doar cu ajutorul câtorva factori simpli, puternici. Acestea provin dintr-o rețea complicată de mulți factori slabi, care interacționează.
Aceasta se numește o mentalitate de complexitate. Creierul și corpul reprezintă sisteme complexe și dinamice. Orice variabilă din sistem va avea un efect slab. Totodată, nu putem manipula o variabilă și să presupunem că celelalte rămân neafectate.
Dacă tratăm creierul și corpul precum niște sisteme mecaniciste simple, țintind una sau două variabile și lăsându-le pe restul nemăsurate, atunci impactul acelei rețele de factori slabi va deveni un eșec pentru replicare.
Absența replicării studiilor poate fi dată de prezența unei variații semnificative. Structura acestei variații poate fi descoperită și modelată numai atunci când oamenii de știință desfășoară experimente pentru a o măsura și observa.
Ca atare, cea mai apreciată metodă experimentală a psihologiei – experimentul de laborator – poate avea nevoie de o revizuire majoră pentru a observa complexitatea.
Chiar și atunci când oamenii de știință execută cu atenție experimente despre complexitatea minții, atunci când rezultatele lor sunt raportate în presă, sunt adesea explicate în termeni mecanici. Știrile despre știință sunt mai simple și mai digerabile atunci când au un titlu precum „Circuitul cerebral X provoacă frică” sau „Gena Y provoacă depresie”.
Există o criză de credibilitate în psihologie? Da, posibil. Știința psihologică are nevoie de niște schimbări, nu din cauză că rezultatele sale nu sunt fiabile, ci pentru că variația este trecută cu vederea, mai degrabă decât să fie investigată ca ceva semnificativ.
Fenomenele psihologice apar din complexitate, nu din cauze și efecte simple, mecaniciste.
