Lansarea este, de obicei, cea mai poluantă etapă a oricărei misiuni spațiale, în care sunt eliberate cantități mari de combustibil, arse în câteva minute. De exemplu, Falcon 9 al SpaceX este alimentată cu 112 tone de kerosen rafinat, eliberând în atmosferă aproximativ 336 tone de CO2 (echivalentul produs de o mașină medie, care înconjoară Pământul de 70 de ori în întreaga lume).
Pe lângă gazele cu efect de seră, motoarele rachetelor emit clor și particule de funingine și oxid de aluminiu care distrug ozonul. Aceste probleme sunt din ce în ce mai presante, odată cu apariția zborurilor spațiale comerciale. În anul 2020 au avut loc 114 lansări spațiale, dar în viitor ar putea crește până la 1.000 pe an.
Combustibilii durabili reprezintă o prioritate, pentru a permite o călătorie spațială mai ecologică. Navele spațiale actuale folosesc o varietate de combustibili, dar majoritatea se bazează pe combustibili fosili. O opțiune potențial mai ecologică este hidrogenul și oxigenul lichid, utilizate de Noul Modul de Propulsie Shepard al companiei private de zboruri spațiale Blue Origin. Hidrogenul poate fi obținut, într-un mod durabil, prin utilizarea energiei solare pentru a descompune apa în molecule de oxigen și hidrogen.
În anul 2019, misiunea NASA de propulsie verde (GPIM) a testat AF-M315E, o alternativă ecologică a hidrazinei (o componentă toxică a multor tipuri de combustibil pentru rachete) și speră să o folosească pentru a alimenta viitoarele misiuni.
Rachetele reutilizabile pot reduce unele deșeuri asociate cu zborurile spațiale. În mod tradițional, amplificatoarele, rezervoarele de combustibil și alte componente sunt tratate ca fiind consumabile. Dar ghidarea lor înapoi pe Pământ, într-un mod controlat, deschide noi posibilități – majoritatea componentelor Falcon 9 pot fi refolosite de până la 100 de ori.
Călătoriile spațiale cu adevărat ecologice sunt încă departe de a fi realizabile. Totuși, oamenii dețin multe dintre tehnologiile necesare pentru a începe limitarea impactului lor asupra planetei.
