Acasă Planeta Pământ CUM VÂNEAZĂ RECHINII DIN GOLFUL MEXIC?

CUM VÂNEAZĂ RECHINII DIN GOLFUL MEXIC?

335
0
(c) Wildestanimal/Alamy

Rechinii din Golful Mexic vânează după un anumit program. În general, toți oamenii cred că rechinii vânează în același timp, la amurg sau zori, dar se pare că diferite specii de rechini care împart același spațiu marin au propriile lor perioade programate pentru hrănire. Acest lucru ar putea ajuta rechinii să împartă resursele și să se evite unul pe celălalt.

Karissa Lear din cadrul Universității Murdoch din Perth, Australia, studia tiparele de activitate ale rechinilor din estul Golfului Mexic, atunci când a observat că există anumite diferențe între speciile de rechini.

Acest lucru a fost neașteptat, așa că ea și colegii săi au analizat mai atent dacă diferitele specii de rechini își planificau perioada de hrănire. Aceștia au descoperit faptul că speciile diferite de rechini, care au diete similare, împărtășesc resursele prin hrănirea în momente diferite ale zilei.

„A fost o descoperire surprinzătoare, deoarece nu se credea faptul că acest tip de diviziune a resurselor, pe baza unui program de timp, este comună în natură. Au fost observate foarte puține cazuri de partiționare a timpului la scară zilnică. Totuși, acest lucru ar putea fi mai frecvent în ecosistemele marine, care nu au fost studiate pe larg în acest fel, deoarece urmărirea și observarea animalelor subacvatice poate fi mai dificilă”, a declarat Lear.

Lear și colegii ei au analizat comportamentul de hrănire a șase specii de rechini de coastă. Aceștia au etichetat 172 de animale individuale, cu transmițătoare de date ale accelerometerelor Data Logger. Ulterior le-au monitorizat nivelurile de activitate în timp, obținând 3.766 de ore de date.

Rechinii tauri (Carcharhinus leucas) au fost cei mai activi dimineața, în timp ce rechinii tigru (Galeocerdo cuvier) au fost mai activi în timpul prânzului. După-amiezile erau destinate rechinilor de nisip (Carcharhinus plumbeus), iar serile pentru rechinii cu înotătoare negre (Carcharhinus limbatus). Atât rechinul-ciocan (Sphyrna lewini), cât și rechinul-ciocan uriaș (Sphyrna mokarran) erau cele mai active specii în timpul nopții.

„Se pare că speciile mai mari – rechinii tigru – au propriul program de vânătoare și nicio specie nu interferează cu acesta, așa că vânează ori de câte ori este cel mai potrivit pentru ei. Apoi, speciile mai mici, cum ar fi rechinii cu înotătoare negre, vor fi activi în intervalul de timp rămas, astfel încât să nu se întâlnească cu rechinii tigru”, a declarat Georgia Jones din cadrul Universității Bournemouth din Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.