Acasă Gadget-uri DRONELE UTILIZATE PENTRU A GĂSI METEORIȚI AJUNȘI PE PĂMÂNT

DRONELE UTILIZATE PENTRU A GĂSI METEORIȚI AJUNȘI PE PĂMÂNT

626
1
(c) B Christopher/Alamy

Meteoriții sunt printre cele mai importante obiecte pe care oamenii de știință le pot studia pentru a înțelege sistemul solar, dar găsirea lor este dificilă și poate dura mult timp. În prezent, o echipă de cercetători încearcă să accelereze procesul folosind o serie de drone.

Robert Citron și colegii acestuia din cadrul Universității din California, Davis, au încercat să găsească aceste roci folosind drone și module de învățare automată.

În cadrul studiului finanțat de NASA a fost utilizată o dronă de consum echipată cu aparat de fotografiat care a zburat peste un lac uscat din Nevada, acela fiind un loc unde ar fi putut ajunge meteoriți în urma unui eveniment din anul 2019.

Imaginile aeriene au fost examinate de un software de învățare automată care a fost programat să semnalizeze obiecte care arătau ca niște roci spațiale întunecate. De asemenea, cercetătorii au plasat propriile lor specimene de meteorit, cu ajutorul cărora a fost instruit software-ul, pe traiectoria zborului dronei pentru a vedea dacă sistemul le poate recunoaște și pe acestea.

Deși a existat o serie de identificări fals pozitive, software-ul a reușit să identifice exemplarele de meteoriți pe care cercetătorii le-au plasat pe albia lacului. De asemenea, sistemul a ajutat la evidențierea mai multor potențiali meteoriți care ar fi putut ateriza în zonă după mingea de foc care a fost observată în anul 2019. Cercetătorii au colectat și inspectat aceste roci, ajutați de datele GPS trimise de către dronă. Totuși, toate speciile identificate s-au dovedit a fi de natură terestră.

„Dacă putem îmbunătăți capacitatea noastră de a căuta mai multe dintre aceste mici roci care ajung pe Terra, atunci putem obține mai multe date care vor face legătura între meteoriți și traiectoriile lor de intrare”, a declarat Citron.

„Dacă aceste sisteme pot funcționa pe terenuri precum zona rurală din Marea Britanie, unde excrementele de oaie de culoare închisă pot fi adesea confundate cu meteoriți chiar de către cercetătorii experți care caută meteoriți, ele ar putea reprezenta un progres imens. Tehnologia dronelor ar fi cu siguranță foarte utilă în medii geologice cu contrast ridicat”, a declarat Áine O’Brien din cadrul Universității din Glasgow. Ea a făcut parte din echipa care, în ciuda existenței excrementelor de animale, a găsit în cele din urmă fragmente de meteorit pe un câmp din Gloucestershire în anul 2021.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.