Acasă Gadget-uri RECICLAREA OBLIGATORIE A DISPOZITIVELOR ELECTRONICE ÎN UE

RECICLAREA OBLIGATORIE A DISPOZITIVELOR ELECTRONICE ÎN UE

90
0
(c) Bill Hinton/Getty Images

În cadrul unui raport s-a constatat faptul că țările din Uniunea Europeană ar trebui să aibă obligația legală de a recicla metalele importante din deșeurile electronice. Legea propusă ar putea fi una fără precedent și ar putea determina țările din afara UE să urmeze exemplul. Totuși, există mai multe provocări de depășit pentru ca această reciclare să poată fi pusă în practică.

În cadrul raportului consorțiului CEWASTE, finanțat de către Uniunea Europeană, se susține faptul că transformarea reciclării într-o cerință legală va ajuta țările din cadrul UE să își reducă dependența de importuri și să se protejeze împotriva unei viitoare întreruperi a aprovizionării cu metale importante, precum litiul, neodimul și praseodimul, care sunt esențiale pentru fabricarea de echipamente electronice și electrice. În cadrul raportului, s-a constatat faptul că, în prezent, în UE, ratele de reciclare a acestor materii prime sunt „aproape zero” în majoritatea cazurilor.

În plus față de introducerea legislației, în raport se mai afirmă faptul că reducerea exporturilor ilegale de deșeuri electronice din UE, investirea în dezvoltarea tehnologiei de reciclare și crearea de stimulente financiare (de exemplu, reducerea taxelor pentru produsele realizate cu conținut reciclat) pentru companiile care vor recicla aceste materii prime, va fi foarte importantă.

Un factor care ar putea limita succesul oricărei scheme de reciclare a echipamentelor electrice și electronice (DEEE) este comportamentul consumatorilor, deoarece mulți oameni nu reciclează gadgeturi electronice, precum smartphone-urile și tabletele. „Se estimează că în locuințele oamenilor există mai multe deșeuri care conțin metale importante, din punct de vedere tehnologic, decât în cele mai mari mine din Europa”, a declarat Andy Abbott din cadrul Universității din Leicester, Marea Britanie.

„Este cu siguranță un blocaj. Putem îmbunătăți tehnologia de reciclare, dar atâta timp cât nu colectăm mai multe deșeuri electronice, nu vom avea progrese foarte mari”, a declarat Pascal Leroy în cadrul forumului WEEE din Belgia, care a fost co-autor al raportului.

„Trebuie să ne gândim la noi modalități, noi modele de colectare și la noi strategii pentru o mai bună colectare a deșeurilor electronice. Aceasta este una dintre recomandările noastre cheie către Comisia Europeană, pentru a depăși această provocare și acest blocaj”, a declarat Shahrzad Manoochehri în cadrul Forumului Mondial al Resurselor din Elveția, care a fost co-autor al lucrării.

„De asemenea, o mai bună aplicare a legilor existente, care interzic exportul de deșeuri electronice din UE, ar putea fi esențială pentru a ne asigura că există deșeuri electronice suficiente pentru a fi reciclate. Asigurarea existenței deșeurilor în interiorul blocului asigură o manipulare responsabilă a acestora”, a declarat Gavin Harper din cadrul Universității din Birmingham, Marea Britanie.

Chiar dacă aceste provocări referitoare la colectarea deșeurilor electronice ar putea fi depășite, tehnologia ar putea fi un alt factor limitativ al unui sistem de reciclare viabil. Tehnologiile de recuperare pentru unele materiale, precum paladiul de pe plăci cu circuite imprimate și cobaltul din baterii litiu-ion, sunt bine stabilite. Totuși, în cazul multor altor elemente, vor fi necesare investiții suplimentare în infrastructura și tehnologia de reciclare.

„Cred că cea mai mare barieră a reciclării acestor materiale ar putea fi creată de limitările tehnologice”, a declarat Jyoti Ahuja din cadrul Facultății de Drept a Universității din Birmingham. Ea a adăugat faptul că o nouă lege privind deșeurile electronice ar putea fi fezabilă doar pe termen lung și doar dacă vor exista investiții pentru îmbunătățirea tehnologiei și a infrastructurii de reciclare.

În ciuda tuturor obstacolelor, dacă o astfel de lege, care să impună reciclarea materiilor prime critice din UE, ar fi adoptată, aceasta ar putea determina țările din afara blocului să adopte o legislație similară. „Producătorii britanici trebuie să dezvolte produse compatibile cu reglementările UE, altfel vor pierde întreaga piață”, a declarat Ahuja.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.