Acasă Transporturi SUPER-IAHT-UL PROPULSAT CU AJUTORUL ENERGIEI NUCLEARE

SUPER-IAHT-UL PROPULSAT CU AJUTORUL ENERGIEI NUCLEARE

2031
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Iaht-ul, care este propulsat de un motor nuclear, are dimensiunea unei nave de croazieră și conține 22 de laboratoare. Odată ce construcția acestuia va fi finalizată în anul 2025, nava va putea transporta 450 de oameni, inclusiv oameni de știință și ecologiști, aduși la bord pentru a studia clima.

Earth 300 este un proiect extrem de ambițios. Aaron Olivera, omul din spatele acestuia, dorește să construiască o navă care să susțină interesul public pentru schimbările climatice. El consideră nava ca fiind Turnul Eiffel al acestei generații sau Torța olimpică a științei globale.

„Acesta fost concepută pentru a capta atenția oamenilor, dar și inimile și imaginația lor. Dacă vrem să facem schimbări mari și îndrăznețe, avem nevoie de ajutorul tuturor. Aici ne referim la toată lumea, adică la oameni de toate vârstele, provenite din toate mediile și cu orice nivel de inteligență”, a declarat Olivera.

Nava va avea o lungime de aproape 300 m și va conține o „sferă științifică” cu 13 etaje. Olivera dorește să reunească o echipă de oameni de știință care să lucreze pe o serie de discipline și care să colaboreze pentru a veni cu noi soluții climatice și cu tehnologii de ultimă generație, care să ajute în lupta cu schimbările climatice.

Echipată cu senzori încorporați, inteligență artificială, robotică, învățare automată și procesare de date în timp real, nava va găzdui și primul computer cuantic oceanic comercial din lume, care va gestiona cantitățile mari de date pe care le colectează. Olivera a declarat faptul că Earth 300 va fi open-source, informațiile colectate de către aceasta fiind împărtășite cu alți oameni de știință din domeniul climatului.

De asemenea, nava nu va produce emisii de dioxid de carbon, aceasta fiind propulsată cu ajutorul energiei atomice produse de un reactor cu sare topită. Descris ca un pachet de baterii atomice, nava se bazează pe tehnologia creată de către TerraPower, o companie de „inovații nucleare” înființată de către Bill Gates.

„Până în prezent, nu au fost niciodată instalate pe o astfel de navă un calculator cuantic și un reactor cu sare topită. Ambele vor avea nevoie de un nivel de inginerie extrem pentru a putea fi implementate. Această navă va avea nu mai puțin de un milion de senzori la bord. În esență, aceasta fa fi un computer plutitor”, a declarat Olivera.

Directorii proiectului Earth 300 sunt de părere că construcția navei va costa între 350-500 de milioane de lire sterline. Investițiile private și o serie de parteneriate contribuie la finanțarea proiectului, dar biletele VIP vor fi vândute și turiștilor bogați. Pentru o croazieră de 10 zile pe această navă, o persoană va trebui să plătească aproximativ 2,2 milioane de lire sterline (3 milioane de dolari).

Olivera și echipa sa sunt de părere că pentru a realiza noi cercetări și pentru a crea un nou interes pentru schimbările climatice cu scopul salvării planetei este necesară o gândire radicală. În timp ce Elon Musk și Jeff Bezos vizează călătoriile pe Lună sau pe Marte, Olivera își concentrează eforturile pe planeta albastră.

„Trăim într-un moment esențial din istoria omenirii și ne confruntăm cu cea mai mare provocare a civilizației noastre de la începutul omenirii. În același timp, trăim și într-un moment în care avem acces la talent, la instrumente și la tehnologie pentru a aborda orice provocare semnificativă. Nu există niciun motiv pentru care nu am putea să gândim la o scară mare. Împreună, putem rezolva orice problemă”, a declarat Olivera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.