Vârstnicii, care încep să sufere de pierderi atât ale vederii, cât și ale auzului, pot prezenta un risc crescut de a dezvolta demență.
Gihwan Byeon și colegii acestuia din cadrul Spitalului Universitar Național Kangwon din Coreea de Sud au studiat 6250 de persoane, cu vârste cuprinse între 58 și 101 ani, pe parcursul a șase ani. La începutul studiului, aceștia au cerut fiecărei persoane să își evalueze propria capacitate de a vedea și a auzi. Participanții au fost supuși testării cognitive la un interval de doi ani.
Echipa a constatat faptul că 7,6% dintre cei care au raportat atât pierderi ale vederii, cât și pierderi ale auzului sufereau de demență încă de la începutul studiului, iar un alt procent de 7,4% a dezvoltat boala în decurs de șase ani.
Între timp, doar 2,4% dintre persoanele cu care au raportat doar pierderea vederii sau doar pierderea auzului au suferit de demență încă de la începutul studiului, iar alți 2,9% au dezvoltat boala până la sfârșitul studiului.
În urma analizării altor factori care influențează demența, precum sexul, educația și statutul social, cercetătorii au estimat că persoanele cu deficiențe atât ale vederii, cât și ale auzului au de un risc de apariție a demenței două ori mai multe decât persoanele care prezintă o singură deficiență dintre cele două, sau chiar nici una.
„Rezultatele sunt foarte interesante. Cu toate acestea, constatările trebuie luate în considerare cu precauție, deoarece pierderea auzului și a vederii au fost raportate de subiecți și nu au fost măsurate în mod direct”, a declarat Jason Warren din cadrul Colegiului Universitar din Londra, care nu a fost implicat în studiu.
„Chiar și așa, acest lucru ar putea oferi o perspectivă asupra declinului cognitiv pe care îl au persoanele cu pierderea auzului și a vederii. Atât vederea, cât și auzul sunt controlate de creierul nostru, iar primul semn al unui creier care începe să dezvolte demență ar putea fi o incapacitate de a procesa mediile senzoriale complexe din viața de zi cu zi”, a adăugat Warren.
Byeon se întreabă dacă creierul persoanelor care suferă de pierderea auzului și a vederii sar putea compensa pierderea simțurilor. „De obicei, persoanele cu deficiențe de vedere dezvoltă un auz mai bun pentru a compensa, iar persoanele cu deficiențe de auz se bazează mai mult pe vedere. Este posibil ca insuficiența senzorială duală să nu fie compensată, ceea ce face creierul mai vulnerabil la această boală”, a declarat Byeon.
