Acasă Spațiu și Astronomie OAMENII DE ȘTIINȚĂ AU MĂSURAT DIMENSIUNEA NUCLEULUI PLANETEI MARTE

OAMENII DE ȘTIINȚĂ AU MĂSURAT DIMENSIUNEA NUCLEULUI PLANETEI MARTE

250
0
(c) BBC Science Focus Magazine

Misiunea NASA, InSight, măsoară cutremurele de pe Marte, putând dezvălui informații despre Planeta Roșie și evoluția sistemului nostru solar.

Oamenii de știință au măsurat, pentru prima dată, nucleul unei alte planete. În cadrul misiunii InSight pe Marte, realizată de NASA, s-a descoperit că nucleul Planetei Roșii este considerabil mai mare decât se credea inițial.

Instrumentele din dotarea navei spațiale au analizat energia seismică din interiorul planetei, măsurătorile indicând un diametrului de 1.810 – 1.860 km, aproximativ jumătate din dimensiunea nucleului Pământului. Diametrul este mai mare decât a fost prevăzut, ceea ce înseamnă că nucleul marțian este mai puțin dens decât estimările anterioare, probabil datorită prezenței elementelor mai ușoare, cum ar fi oxigenul.

Măsurătorile nu au fost încă publicate într-un jurnal, dar au fost raportate la o reuniune virtuală a Conferinței de Știință Lunară și Planetară. Această descoperire ar putea ajuta cercetătorii să pună laolaltă mai multe informații despre evoluția planetei și posibilele condiții de viață de pe planetă.

„Măsurarea a fost efectuată cu un seismometru”, a declarat Divya Persaud, om de știință planetară în cadrul Colegiului Universitar din Londra, care nu a fost implicată în cercetare.

„Este ca o ureche foarte sensibilă, care stă lipită de pământ și ascultă evenimentele energetice din interiorul planetei. De obicei, pe Pământ, acestea sunt reprezentate de cutremure. În primul an al misiunii, nava InSight a detectat sute de evenimente seismice. Evenimentele seismice de pe Marte, cum ar fi cutremurele sau impactul cu meteoriții, sunt fenomene interesante pentru geologi, dar și un instrument util de a afla mai multe informații.

„Pe Pământ, când un cutremur eliberează multă energie, aceste unde de energie se deplasează rapid în interiorul planetei și ricoșează din diferite materiale, cum ar fi magma, sau din limitele dintre straturile diferitelor tipuri de rocă. De asemenea, el încetinesc în unele materiale sau accelerează în altele.”

Prin măsurarea forței acestor semnale și a modului în care acestea interacționează cu materialul subteran, oamenii de știință pot detecta structura internă a planetei. Echipa coordonatoare a misiunii InSight a folosit aceeași tehnică pe Marte.

Persaud este intrigat de faptul că nucleul nu este la fel de dens pe cât se aștepta, această descoperire putând conduce la noi înțelegeri referitoare la modul în care au evoluat planetele și sistemul solar. „De asemenea, nucleele oferă informații despre energia din Sistemul Solar, de-a lungul timpului, nu doar pentru Marte, ci și pentru toate planetele telurice care s-au format în același timp, dar în moduri foarte diferite, una față de cealaltă.

„Înțelegerea structurii planetei Marte este o piesă importantă de puzzle în misterul referitor la „cum” și „de ce” planetele s-au format așa cum au făcut-o.”

Nava InSight, care se află aproape de ecuatorul marțian, este posibil să nu poată raporta mai multe constatări. Praful începe să se acumuleze pe panourile sale solare și, pe măsură ce Marte se depărtează de Soare pe orbita sa, nava spațială va începe în curând să-și piardă capacitatea de a se reîncărca.

Cu toate acestea, descoperirile sale sunt de mare ajutor. Nucleul planetei ne-ar putea spune mai multe despre un câmp magnetic antic, care a susținut o atmosferă marțiană, spre deosebire de cel al Pământului. Acest lucru ne-ar putea spune mai multe despre potențiala viață de pe Marte, din trecutul îndepărtat.

„De asemenea, misiunea InSight reprezintă un mare succes din punct de vedere tehnologic. Inițial, realizam măsurători seismice convenționale pe Pământ, Lună și Marte. În cadrul acestei misiuni deținem un instrument cu adevărat de succes, avansat, care ne schimbă perspectiva asupra planetei Marte. În viitor, un seismometru pe un satelit natural, precum Europa, ne-ar putea oferi o perspectivă fantastică a unei lumi total diferite.”

„Viitorul seismologiei planetare este cu adevărat interesant.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.