Acasă Planeta Pământ DIMINUAREA BIODIVERSITĂȚII

DIMINUAREA BIODIVERSITĂȚII

49
0
(c) Ph. Francesco Ciccotti/Getty Images

În cadrul unui raport major, privind economia biodiversității, guvernele sunt îndemnate să privească dincolo de măsurile economice tradiționale ale bunurilor și serviciilor produse pentru a aborda „deteriorarea masivă” a lumii naturale, din ultimii 70 de ani.

Raportul Dasgupta, comandat de Trezoreria Regatului Unit și asemănător cu raportul Stern din anul 2006, care s-a concentrat asupra schimbărilor climatice, prezintă o imagine teribilă a pierderii biodiversității. De asemenea, în cadrul raportului, se avertizează asupra faptului că distrugerea naturii amenință, la rândul ei economiile țărilor. Acest lucru afectează, în mod negativ, servicii precum apa potabilă și industria medicamentelor.

Cu toate acestea, Partha Dasgupta, din cadrul Universității din Cambridge, este de părere că situația poate fi rezolvată prin adoptarea unor noi măsuri eficiente, care urmăresc mai mult decât creșterea PIB-ului. Un astfel de model este prezent în China, unde produsul brut al ecosistemelor ia în considerare, atât valoarea ecosistemelor naturale, cât și a celor artificiale-naturale, precum terenurile agricole sau zonele verzi urbane.

„Producția de alimente trebuie „restructurată fundamental” pentru a reduce impactul nostru asupra naturii. Tehnologiile, precum utilizarea culturilor modificate genetic, pentru a îmbunătăți randamentul, nu sunt suficiente. Este nevoie și de o schimbare a comportamentului oamenilor, de exemplu încercarea de a risipi mai puține alimente”, a declarat Dasgupta. Acesta subliniază beneficiile dietelor fără carne și îndeamnă la consumul mai redus de carne.

A treia recomandare esențială este schimbarea instituțiilor care nu au reușit să abordeze problema. Dasgupta a evidențiat educația și finanțele. Acesta sugerează faptul că „există toate motivele” pentru care universitățile ar trebui să solicite noilor studenți să urmeze un curs de bază de ecologie.

Studiul lui Dasgupta vine la 11 ani după realizarea unui alt studiu important asupra economiei biodiversității în urma căruia s-au cerut acțiuni urgente. În acești 11 ani, guvernele din întreaga lume nu au reușit să îndeplinească nici unul dintre cele 20 de obiective pe care și le-au stabilit pentru a stopa pierderea biodiversității.

Raportul Dasgupta a fost lansat cu sprijinul primului ministru Boris Johnson, prințul de Wales și al naturalistului David Attenborough, care l-au caracterizat ca fiind „extrem de important”.

În cadrul unei declarații, Jennifer Morris, din cadrul Nature Conservancy din SUA, a menționat faptul că raportul va contribui, probabil, la „modul în care vom ajunge să prețuim contribuțiile aduse de natură în aproape fiecare aspect al vieții noastre”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.