Zborul parabolic, sau „experimentarea imponderabilității” reprezintă un tip de zbor în care un avion urcă brusc la o anumită altitudine, iar apoi intră în cădere liberă, pentru a permite astronauților să experimenteze greața, care poate afecta oamenii ce se află într-un mediu fără gravitație.
În cadrul unui zbor standard, o persoană experimentează două forțe verticale: gravitația Pământului, care trage avionul în jos și portanța avionului, care împinge aeronava în sus. Dacă avionul ar intra în cădere liberă, atât persoana, cât și avionul ar experimenta aceeași accelerație gravitațională, dar avionul nu ar mai putea oferi forța ascendentă pentru a anula această forță. Acest lucru va conduce la celebra stare de imponderabilitate.
1. Urcarea
Avionul urcă 2.400 de metri, de la 7.350 la 9.750 de metri, la un unghi de 45° pentru a ajunge la înălțime optimă pentru efectuarea manevrei.
2. Căderea liberă
Pe măsură ce avionul se apropie de vârful traiectoriei sale, puterea motoarelor este redusă. Avionul urcă până la înălțimea maximă, după care începe să cadă. În acest timp, pasagerii din interior experimentează starea de imponderabilitate.
3. Picajul și redresarea
Avionul începe să coboare la un unghi de 30°, timp în care pasagerii experimentează o forță de 1,8G. Această secvență se repetă de până la 60 de ori într-un singur zbor.
