Valoarea tuturor criptomonedelor de pe piață a depășit 1 trilion de dolari, bitcoin reprezentând o mare parte din aceasta. Prețul celei mai vechi monede virtuale a crescut la aproape 40.000 de dolari, crescând valoarea tuturor monedelor bitcoin, aflate în circulație, la peste 700 de miliarde de dolari.
Ether, criptomoneda rețelei Ethereum, valorează, în prezent, peste 140 de miliarde de dolari. Există o listă lungă de criptomonede mai puțin valoroase, printre care se numără Tether, care a ajuns la valoarea de 22 miliarde dolari, Litecoin, cu o valoare totală de 11 miliarde dolari și Bitcoin Cash, cu o valoare de 8 miliarde dolari.
Satoshi Nakamoto, creatorul Bitcoin, deține aproximativ 1 milion de bitcoini. Cei mai mulți dintre aceștia au fost minați în primii doi ani de existență a monedei Bitcoin, atunci când a existat o concurență redusă. Dacă Nakamoto încă deține copii ale cheilor private care controlează aceste monede, asta i-ar oferi o valoare netă de aproape 40 de miliarde de dolari, suficient pentru a-l face printre cei mai bogați 40 de oameni de pe planetă. Nakamoto nu și-a dezvăluit niciodată public adevărata identitate și nu a mai comunicat public din anul 2014.
Cameron și Tyler Winklevoss, frații care au devenit faimoși pentru bătălia lor legală cu Mark Zuckerberg pentru originile Facebook, sunt, de asemenea, printre principalii deținători de bitcoin. Potrivit ziarului The New York Times, în timpul ultimei creșteri majore a monedei, din anul 2017, frații Winklevoss dețineau 1,3 miliarde de dolari în bitcoin. În prezent, acele monede ar fi valorat 2,6 miliarde de dolari.