Broaștele țestoase marine ies din cuiburile lor, merg pe plajă și înoată în largul mării, unde se hrănesc și cresc. Mulți ani și mii de kilometri mai târziu, broaștele țestoase mature se întorc în locul în care s-au născut, pentru a se împerechea și reproduce. Este un efort de navigație incredibil, care a evoluat, probabil, cu scopul de a oferi puilor acestora cele mai mari șanse de supraviețuire. Dacă o broască țestoasă a eclozat cu succes pe o anumită plajă, atunci există șanse mari ca plaja respectivă să fie în continuare un loc adecvat pentru a-și realiza cuibul.
Pentru a realiza acest lucru, broaștele țestoase apelează la o serie de simțuri specifice. Există anumite dovezi, care sugerează faptul că, acestea pot naviga în largul mării utilizând poziția Soarelui. De asemenea, simțul olfactiv este destul important. În cadrul testelor efectuate în acvarii, puii broaștelor țestoase marine au reacționat la mirosul de noroi din aer, înotând cu capul afară din apă și ignorând alte mirosuri, fapt care sugerează că aceștia recunosc mirosul caracteristic al solului.
Probabil cel mai important simț al țestoaselor și cu siguranță cel mai misterios este magnetorecepția, capacitatea acestora de a detecta câmpul magnetic al Pământului. Nu se cunoaște cu exactitate modul de realizare a acestui lucru, însă puii țestoaselor marine urmează o busolă magnetică, încorporată în timpul primului lor înot în largul mării. De asemenea, țestoasele marine adăpostesc mici variații ale câmpurilor magnetice. De exemplu, în jurul Floridei, acestea învață semnătura magnetică a plajei natale.
Recent, cercetătorii au dezvăluit faptul că țestoaselor marine verzi din Oceanul Indian, monitorizate prin satelit cu ajutorul unor dispozitive de urmărire, urmează o traiectorie a hărții magnetice destul de brute. De cele mai multe ori, acestea depășesc destinația dorită cu sute de kilometri, însă reușesc de fiecare dată să găsească ruta corectă, fapt ce se datorează, probabil, utilizării unei combinații de simțuri.
