Acasă Gadget-uri ASISTENȚII VOCALI POT DETECTA MESAJELE TASTATE PE UN DISPOZITIV DIN APROPIERE

ASISTENȚII VOCALI POT DETECTA MESAJELE TASTATE PE UN DISPOZITIV DIN APROPIERE

87
0
(c) Alina Rosanova/Getty Images

Asistenții vocali pot detecta tastarea pe dispozitivele din apropiere. Această funcție ar putea fi utilizată pentru a afla ce scrie o persoană pe telefon, aflată la distanțe de până la jumătate de metru.

Ilia Shumailov și colegii acestuia, din cadrul Universității din Cambridge, au dezvoltat un sistem de învățare automată care putea recunoaște sunetul apăsării pe un ecran tactil și l-au fuzionat cu alte instrumente de inteligență artificială, pentru a determina ce tastează oamenii pe dispozitive.

Shumailov și echipa au rugat un număr de voluntari să introducă, în mod aleatoriu, un cod PIN format din 5 cifre sau cuvinte în limba engleză pe un dispozitiv cu ecran tactil, în timp ce sunetul generat a fost înregistrat cu ajutorul unui microfon pe un dispozitiv separat din apropiere. Cercetătorii au folosit apoi inteligența artificială pentru a încerca să determine mesajul scris de către persoana respectivă.

Inițial, precizia cu care sistemul a detectat corect mesajul a variat de la 28% la 47% atunci când persoana care tastat era la o distanță de 20 de centimetri distanță de dispozitivul de înregistrare. Totuși, la a treia încercare, precizia a crescut, având valori de 60% până la 76%.

Precizia a scăzut pe măsură ce distanța dintre persoana care tastează și dispozitivul de înregistrare a crescut, la o distanță de 50 de centimetri aceasta fiind de aproximativ 20%. O presupunere aleatorie ar avea o precizie de aproximativ 10%.

„În acest moment, este puțin probabil ca oamenii să utilozeze acest algoritm. Cu toate acestea, lumea se schimbă rapid și senzorii se îmbunătățesc încontinuu. Faptul că acest lucru este posibil este deja foarte înfricoșător”, a declarat Shumailov

„Descoperirile confirmă din nou faptul că prezența camerelor și a microfoanelor pornite în locuințele noastre va avea, în cele din urmă, riscuri de confidențialitate și securitate. Deși o astfel de configurație este dificil de realizat de către părțile terțe, aceasta ar putea fi posibilă în cazul furnizorilor de asistenți vocali”, a declarat Hamed Haddadi din cadrul Imperial College din Londra.

„Companiile care realizează aceste sisteme ar trebui să își asume responsabilitatea, pentru a se asigura că astfel de atacuri nu vor avea loc”, a declarat Haddadi.

Totuși, cea mai bună soluție o reprezintă absența microfoanelor în interiorul locuințelor. Dacă acest lucru nu este posibil, se recomandă ca persoanele să nu efectueze operațiuni confidențiale în apropierea microfoanelor”, a adăugat Shumailov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.