Acasă Planeta Pământ REZERVORUL DE APĂ DULCE DESCOPERIT ÎN VECINĂTATEA INSULELOR HAWAII

REZERVORUL DE APĂ DULCE DESCOPERIT ÎN VECINĂTATEA INSULELOR HAWAII

332
0
Litoral și roci vulcanice în Pueo Bay, Hawaii. (c) Design Pics Inc/Alamy

Un imens depozit de apă dulce descoperit sub ocean, în largul coastei de vest a insulei principale din Hawaii, ar putea ajuta oamenii din zonă în cazul unei secete.

Eric Attias și colegii acestuia, din cadrul Universității din Hawaii, au descoperit rezervorul de apă dulce, care este se află în cadrul unor roci poroase situate la 500 de metri sub fundul oceanului, folosind o tehnică de imagistică similară cu o scanare RMN.

Aceștia au utilizat o barcă pentru a tracta o antenă, cu dimensiunea de 40 de metri, ce genera un câmp electromagnetic, trimițând un curent electric prin ocean și spre fundul acestuia. Deoarece apa de mare este un conductor de curent mai bun decât apa dulce, echipa ar putea face o distingere între cele două. Cercetătorii au descoperit faptul că rezervorul se extinde la o distanță de cel puțin 4 kilometri de coastă și conține 3,5 kilometri cubi de apă dulce.

Majoritatea apei dulci din Hawaii provine din acviferele de pe uscat, acestea fiind straturi de roci și sol care colectează apă în urma precipitațiilor. Echipa consideră că acest nou rezervor este alimentat de apa eliberată de acvifere.

Schimbările climatice au condus la creșterea secetei în multe locuri, ceea ce ar putea lăsa unele zone fără apă potabilă. În Hawaii, scăderea cantității de precipitații și distrugerea pădurilor ar putea însemna că acviferele de pe uscat vor seca în cele din urmă.

Rezervorul din larg nu numai că va ajuta la ameliorarea secetei, dar acesta poate fi exploatat mai ușor decât acviferele de pe uscat, deoarece apa se află la o presiune ridicată. De asemenea, accesarea acestui rezervor ar avea un impact minim asupra ecosistemelor înconjurătoare, a declarat Attias.

Conform cercetătorilor, în largul altor insule vulcanice pot exista rezervoare similare de apă dulce care ar putea oferi o soluție pentru alte zone amenințate de lipsa apei potabile din cauza schimbărilor climatice.

„În mod uzual, sursele de apă dulce sunt descoperite prin foraj, dar noua tehnică de imagistică, utilizată de Attias și colegii acestuia, ar putea face acest proces mai ușor și mai ieftin”, a declarat Kerry Key din cadrul Universității Columbia din New York.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.