Acasă Inginerie medicală DISPOZITIV DE STIMULARE A NERVILOR URECHII

DISPOZITIV DE STIMULARE A NERVILOR URECHII

199
0

Un dispozitiv pentru ureche, care stimulează un nerv important conectat la creier, poate ajuta oamenii să învețe limbi necunoscute.

Stimularea nervilor vagi a fost folosită de mai bine de 20 de ani, pentru a trata afecțiuni precum epilepsia, dar implică, de obicei, o intervenție chirurgicală pentru implantarea unor conductori electrici, astfel încât aceștia să fie în contact direct cu nervul din zona gâtului. Matthew Leonard, din cadrul Universității din California, San Francisco și colegii săi, au dezvoltat o cascăsub formă de electrod asemănătoare cu urechea, care poate stimula o parte a nervului vag, care se extinde în ureche, fără a fi nevoie de un implant.

Leonard și echipa sa au testat dispozitivul de ureche într-un grup de 36 de voluntari vorbitori de limbă engleză, stimulându-le nervii, în diverse momente de timp. Ei îndeplineau o sarcină care le impunea să identifice sunetele în mandarină, un dialect al limbii chineze, o limbă pe care nu o cunoșteau. Deoarece stimularea nervului este imperceptibilă, voluntarii nu au știut dacă sau când au primit stimulare. Doisprezece dintre voluntari nu au primit deloc stimulare nervoasă.
Cercetătorii au descoperit ca ar putea spori învățarea prin sincronizarea stimulării nervilor cu prezentarea sunetelor de vorbire în mandarină.

 „Am fost destul de șocat că doar o cantitate mică de stimulare, într-o perioadă foarte scurtă de timp, ne-a dat un salt relativ mare în învățare”, spune Leonard.

Participanții care au primit stimulare nervoasă au fost cu 13% mai buni la clasificarea tonurilor în mandarină și au obținut performanța maximă, de două ori mai repede decât cei care au purtat dispozitivul, dar nu au primit stimulare.

„Credem că stimularea nervilor vagi poate spori învățarea, ajutând persoanele să acorde atenție lucrurilor importante, în timpul procesului de învățare”, spune Leonard. Deși în acest studiu s-au făcut teste doar cu sunete din mandarină, Leonard spune că, în principiu, acest lucru ar putea fi aplicat oricărei limbi.

„Pe măsură ce lumea devine mai interconectată, cred că este important ca lumea să aibă ocazia să învețe lucruri noi despre alte limbi și culturi”, spune Leonard.

„Tehnologia, precum stimularea nervilor vagi non-invazivi, este simplă, ieftină și sigură și poate avea un rol important.”

„De asemenea, extindem această lucrare pentru a vedea dacă putem îmbunătăți capacitatea de învățare, în a o produce și nu doar să percepem sunete non-native”, spune Leonard.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.