Unele specii de termite și-au dat seama cum să se bucure de cuiburile complexe pe care insectele le construiesc, fără a contribui la construcția lor. Ele evită reacțiile gazdelor, fiind extrem de nepăsătoare.
Animalele care trăiesc în locuințele unei alte specii, fără a le afecta, sunt cunoscute sub denumirea de inquilines. Termitele Inquiline (Inquilinitermes microcerus) sunt unice printre termite pentru faptul că nu își pot face propriile cuiburi. În schimb, acestea locuiesc pe holurile labirintice construite de o altă termită, Constrictotermes cyphergaster. Până acum, nu a fost clar cum cele două au trăit pașnic în astfel de spații strâmte, deoarece termitele sunt, de obicei, foarte agresive față de străini.
Helder Hugo de la Universitatea Konstanz din Germania și colegii săi au colectat cuiburi de C. cyphergaster din Cerrado și le-au dus în laborator. Apoi au plasat termite gazdă și chiriași în arene miniaturale deschise sau mai restrânse și au folosit camere video pentru a urmări și înregistra modul în care cele două specii reacționează între ele.
Încă de la început, termitele chiriaș s-au mișcat mai puțin decât gazdele lor și au interacționat puțin între ele, chiar și în spațiul mai restrâns.
Hugo a declarat că: „De multe ori, când două colonii fără legătură sunt reunite într-un singur spațiu limitat, cum ar fi o arenă experimentală, rezultatul este un războiul cu pierderi pentru ambele părți”.
Asta nu s-a întâmplat aici. În ciuda atacurilor din partea termitelor gazdă, termitele chiriași erau nepăsătoare. Gazdele le-au atacat, dar țintele lor nu au răspuns niciodată, optând să fugă. Unelele-au ignorat complet.
„Nu ne așteptam să nu riposteze niciodată”, spune Hugo, menționând că termitele sunt capabile să-și protejeze propria colonie.
Cel mult, termitele împroșcau cu materii fecale către o termită gazdă amenințătoare, surprinzându-i pe atacatori suficient de mult pentru a se retrage. „Prin prevenirea escaladării conflictelor, termitele își pot îmbunătăți considerabil șansele de a stabili o conviețuire stabilă cu termitele lor gazdă”, spune Hugo.
Emma Vitikainen, de la Universitatea din Helsinki, Finlanda, declară că este surprinzător faptul că strategiile termitelor sunt foarte eficiente în combaterea agresiunii gazdelor lor. Aceasta spune că „ciclul răzbunării nu este un rezultat necesar sau inevitabil”.
„Pasivitatea nu duce neapărat la înfrângere, ci poate fi o strategie foarte utilă, economisind energie și resurse”, adaugă ea. „Natura ar putea să nu reprezinte întotdeauna dinți și gheare roșii, iar agresivitatea nu este neapărat o strategie mai reușită sau mai benefică decât „lașitatea”.”
