ADN-ul virusului variola a fost găsit în oasele și dinții oamenilor care au locuit în nordul Europei, în perioada vikingilor. În mod neașteptat, aceste tulpini de variolă sunt diferite de cele care au fost eliminate în secolul al XX-lea și posibil să fi fost mai puțin mortale.
Relatările istorice și leziunile găsite pe mumiile egiptene sugerează că virusul, care provoacă variolă, a afect oamenii timp de mii de ani. Barbara Mühlemann de la Universitatea din Cambridge și colegii ei au acum primele dovezi clare.
Au început prin căutarea secvenței virale în ADN-ul a 2.000 de persoane care au trăit în Eurasia și în America, în urmă cu 30.000 de ani și până acum 150 de ani. Ea a declarat că este foarte probabil ca foarte mulți oameni să fi murit din cauza acestui virus. ADN-ul viral ar putea fi prezent în rămășițele lor și ar fi putut fi secvențiat împreună cu propriul ADN. Echipa a găsit secvențe din ADN-ul Variolei la 26 de indivizi.
Apoi au căutat mai mult ADN viral în probe originale. În urma cercetărilor, au găsit 13 indivizi, dintre care 11 au murit între anii 600 și 1050 d.Hr., suprapunându-se cu perioada vikingilor, care a fost între anii 793 și 1066 d.Hr.. Majoritatea au murit în Scandinavia sau ceea ce reprezintă acum vestul Rusiei. Trei dintre ei au fost găsiți pe o insulă din Marea Baltică, numită Öland, unul a fost găsit pe o barcă ce datează din anul 700 d.Hr., iar ultimii doi au fost găsiți în morminte separate, ce datează din anul 1000 d.Hr.. Ultimi doi au murit probabil în același focar de infecție.
Virusul Variola a fost găsit și la un bărbat aflat într-un mormânt din Oxford, Marea Britanie. Este o descoperire ciudată, având în vedere că toți cei 35 de bărbați din acest mormânt au fost uciși violent. Se crede că sunt războinici vikingi uciși în anul 1002 d.Hr., după ce Ethelred al II-lea cel Șovăielnic a ordonat moartea tuturor danezilor din Anglia (Masacrul din Ziua Sfântului Bricius).
În patru cazuri, Mühlemann a recuperat aproape complet genomul viral. Acesta a dezvăluit ceva neașteptat.
Strămoșul virusului Variola a avut probabil aproximativ 200 de gene, asemănătoare cu unele prezente la virușii variolei care încă afectează animale. Tulpina eliminată prin vaccinare în secolul al XX-lea, care a ucis o persoană din 3, a distrus aproximativ 30 de gene.
Tulpinile pe care Mühlemann le-a secvențiat au pierdut doar jumătate din aceste 30 de gene. Ele provin din același strămoș ca și virusul secolului al XX-lea. Acestea fac parte dintr-o ramură pe cale de dispariție.
Membrul echipei, Terry Jones, de la Universitatea Cambridge, a declarat că: „Este mai complicat decât și-ar fi imaginat cineva”.
Tulpinile cu setul complet de 200 de gene cauzează, de obicei ,doar boli ușoare, susține Antonio Alcamí de la Universitatea Autonomă din Madrid, Spania, care nu face parte din echipă. El consideră că virusul din perioada vikingilor a fost mai puțin mortal decât cel din secolul al XX-lea. El a declarat că: „Probabil a fost în stare să ucidă, dar nu a fost la fel de groaznic”.
Virușii sunt mortali când iau prima dată contact cu oamenii, iar apoi evoluează și devin mai puțin mortali, deoarece virușii care cauzează boli severe sunt mai puțin susceptibili să se răspândească.
Alcamí a declarat că: „De ce a devenit mai virulent nu face sens”.
Echipa nu a declarat nimic despre acest lucru, deoarece susțin că nu sunt imunologi precum Alcamí. Mühlemann a afirmat că: „Nu putem spune cu certitudine că virusul a fost mai puțin virulent în trecut”.
O explicație pentru această diversitate de tulpini este că virusul variolei a sărit de la animale la oameni, de mai multe ori. Aceasta ar putea însemna că este probabil să se întâmple din nou.
Un număr tot mai mare de persoane sunt infectate de viruși monkeypox, a căror gazdă normală nu este cunoscută, în ciuda numelui, dar, până în prezent, nu a existat o răspândire susținută de la om la om. Creșterea cazurilor s-ar putea datora faptului că oamenii nu mai sunt vaccinați împotriva variolei, în urma eradicării acesteia.
