Stelele apar pe cer în funcție de schimbarea anotimpurilor. În emisfera nordică, există o stea care rămâne constant pe cer: Steaua Nordului sau Polaris (acesta fiind numele ei oficial). Această denumire este dată de poziția acesteia, fix deasupra Polului Nord, în conformitate cu axa de rotație a Pământului.
Pe măsură ce Pământul se rotește, poziția stelei Polaris rămâne aproape fixă, în timp ce restul stelelor par să se rotească în jurul ei. Polaris este alcătuită din trei stele, fiind blocate într-o orbită reciprocă, apărând ca o singură stea în constelația Ursa Mică. Cea mai mare dintre acestea este o stea gigantică, galbenă, cu o masă de cinci ori mai mare decât a Soarelui nostru și cu o luminozitate de 1.000 de ori mai puternică. Este poziționată la aproximativ 400 de ani lumină de planeta Pământ, aflându-se pe locul 50, pentru cea mai strălucitoare stea.
Steaua Nordului poate fi văzută din orice punct al Emisferei Nordice. Cea mai ușoară cale de a o găsi este prin intermediul constelației Ursa Mare. Aceasta se află în cadrul celebrului model în formă de ,,tigaie de stele”, asterismul, cunoscut sub numele de Plugul din Marea Britanie și Big Dipper din Statele Unite ale Americii. Acest asterism poate fi localizat căutând cele patru stele strălucitoare care marchează „bolul” tigăii și cele trei stele care marchează „mânerul”.
Următorul pas constă în imaginarea unei linii drepte care trece prin cele două stele de pe „tigaie”, acestea fiind și cele mai îndepărtate de mâner. Dacă continuăm pe această linie, vom observa o stea strălucitoare, și anume, Steaua Nordului.
Axa Pământului este înclinată deplasându-se ca un giroscop într-un proces lent, numit precesie. Asta înseamnă că peste câteva mii de ani, Polaris nu va mai fi Steaua Nordului. Această onoare va merge, în schimb, la Gamma Cephei, un sistem binar de stele din constelația Cepheus.
