Acasă Știri FAZA ADOLESCENTINĂ A CÂINILOR

FAZA ADOLESCENTINĂ A CÂINILOR

393
0

Precum oamenii, câinii sunt și ei vulnerabili în timp ce trec prin adolescență, declară cercetătorii.

Oamenii nu sunt singurii care trec printr-o perioadă dificilă, din punct de vedere emoțional,și anume, cea a pubertății. Oamenii de știință din Marea Britanie au descoperit faptul că toți câinii suferă o etapă similară, în perioada adolescenței, la vârsta de aproximativ opt luni.

Aceștia avertizează că pubertatea poate fi un moment vulnerabil pentru câini, mai ales dacă aceștia schimbă domiciliul în perioada acestei vârste.

Liderul studiului, doctorul Lucy Asher, lector în științe exacte în ceea ce privește animalele, la Școala de Științe ale Naturii și Mediului, din cadrul Universității Newcastle, a declarat faptul că „Este un moment foarte important în viața unui câine”.

„Acest lucru se întâmplă în condițiile în care câinii schimă adesea domiciliul, deoarece nu se mai comportă precum cățelușii drăguți și, dintr-o dată, proprietarii lor constată că sunt mult mai agitați și nu îi mai pot controla sau antrena. Însă, la fel ca în cazul copiilor adolescenților, proprietarii trebuie să fie conștienți de faptul că și câinii lor trec printr-o etapă, dar aceasta va lua sfârșit la un moment dat.”

În timp ce descoperiri similare au fost observate și la vaci, cercetătorii au spus că studiul este primul care a găsit dovezi cu privire la „comportamentului tipic adolescentin” la câini.

Echipa, din care fac parte Universitățile din Newcastle, Edinburgh și Nottingham, a studiat comportamentul a 354 de câini, incluzând labradori, pe cei din rasa golden retriever, ciobăneștii germani și rasele încrucișate ale acestora.

Dr. Lucy Asher, împreună cu câinele ei © Newcastle University

Ei au analizat cât de ascultători au fost câinii înainte de adolescență, când aveau în jur de cinci luni, dar și în perioada adolescenței, când au împlinit vârsta de opt luni. Cercetătorii au analizat „capacitatea de antrenament” a câinilor, folosind un chestionar pentru a evalua dacă aceștia au putut urmări comenzile.

Au descoperit faptul că acești câini erau mai greu de dresat când treceau prin pubertate și mai predispuși să ignore comenzile date de proprietarii acestora. Cercetătorii susțin că acest comportament a fost mai accentuat în cazul câinilor care s-au simțit nesiguri în legătură cu relațiile pe care le au cu îngrijitorii lor.

De asemenea, experții au descoperit faptul că aceste patrupede de gen feminin au mai multe șanse de a ajunge la pubertate mai devreme, dacă au parte de atașamente nesigure, sau dacă nu au parte de suficientă atenție, sau dacă suferă de anxietate provocată de separarea de proprietarii lor.

Asher susține faptul că: „Este foarte important ca proprietarii să nu-și pedepsească câinii pentru neascultare sau să înceapă să se îndepărteze emoțional de aceștia în acest moment. Acest lucru ar putea înrăutăți orice comportament problematic, așa cum se întâmplă în cazul adolescenței umane”.

Rezultatele sunt publicate în revista Biology Letters.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.