Acasă Planeta Pământ CRANIILE BROAȘTELOR SUNT MAI CIUDATE DECÂT ȚI-AI IMAGINAT VREODATĂ

CRANIILE BROAȘTELOR SUNT MAI CIUDATE DECÂT ȚI-AI IMAGINAT VREODATĂ

93
0

Capul unei broaște poate fi uniform și neted la exterior, dar țepos și ciudat pe interior.

Capetele broaștelor pot părea netede și rotunjite pe suprafețele lor, dar dacă aruncați o privire sub pielea anumitor specii, veți descoperi cranii care seamănă cu capetele unor dragoni mitici, acoperite cu vârfuri, spini și alte structuri osoase.

Recent, oamenii de știință au subliniat diversitatea craniilor de broască, într-o serie de imagini incredibile, ca parte a unui nou studiu, care investighează evoluția craniilor, dar și a funcției lor, în așa-zisele „broaște blindate”.

În interiorul acestor broaște, craniile pot avea formă de scut sau pot fi extrem de late, acoperite cu formațiuni ascuțite, care pot oferi o protecție suplimentară împotriva prădătorilor, au raportat cercetătorii.

Culoarea artificială din imagini indică variații ale densității osoase în diferite părți ale craniului, a declarat autorul principal al studiului, Daniel Paluh, doctorand în cadrul Departamentul de Biologie al Universității din Florida. În imaginea care prezintă Hemiphractus scutatus, o specie de broască cu coarne, părțile colorate cu albastru ale craniului reprezintă pereții creierului, care au o densitate mai mică decât regiunile verzi, inclusiv fălcile, a declarat Paluh pentru Live Science, într-un e-mail.

Există aproximativ 7.000 de specii de broaște cunoscute. Pentru studiu, oamenii de știință au colectat date de la 158 de specii, care reprezintă toate familiile majore de broaștelor. Ei au descoperit că a existat nu numai o mulțime de varietăți de forme ale craniului, ci și că unele dintre aceste variații au apărut în diferite linii, de-a lungul evoluției speciei, în milioane de ani.

„De exemplu, craniile mari, fortificate, cu modele complicate de adâncituri și caneluri au evoluat independent în cazul Broaștei Taur-Africane, Broaștei cu Coarne din America de Sud și Broaștei Frunză din Insula Solomon”, a menționat Paluh. ”Și toate aceste specii sunt prădători în ambuscadă, ce vor mânca alte vertebrate.”

Broaștele de copac, cu capul mare, ale căror cranii aplatizate seamănă cu uneltele de grădinărit, își folosesc capetele pentru a bloca intrarea în crăpăturile și găurile în care trăiesc. Craniile lor au, de asemenea, spini, creste și caneluri, fiind „în plus față de oasele acoperișului craniului foarte larg, care oferă protecție împotriva prădătorilor”, a explicat Paluh.

„Deoarece toate broaștele arată similar, a existat un interes limitat în studierea evoluției anatomiei lor”, a declarat Paluh. „Studiul nostru demonstrează că încă mai sunt multe de învățat despre evoluția, ecologia și anatomia acestor animale uimitoare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.