Chengdu, China – Pe măsură ce virusul COVID-19 se răspândește pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii, iar numărul morților se ridică la peste 4.000 de cazuri, oamenii de știință și medicii din întreaga lume se grăbesc să găsească o cale de a vindeca boala, înainte de a deveni o provocare mare pentru sănătatea globală, infectând un număr și mai mare de persoane.
Progresele înregistrate de medicii din China în tratarea virusului oferă speranță oamenilor. Mai mult de jumătate dintre pacienții din China, unde a apărut primul focar de infectare, la sfârșitul anului 2019, au fost externați, reducând numărul rămas de cazuri confirmate la mai puțin de 35.000.
China a oferit sprijin de ajutor medical și altor țări care au avut nevoie. Ministrul de externe, Wang Yi, și-a chemat omologii din țările cele mai afectate, precum Italia și Iran, în primul weekend al lunii martie 2020, pentru a oferi asistență.
Majoritatea pacienților vindecați au avut simptome ușoare ale bolii, rata mortalității în rândul persoanelor în vârstă și a celor a căror infecție progresează până la stadiul critic, rămânând ridicată.
„Acest virus reprezintă, în continuare, o provocare semnificativă pentru cadrele medicale, care tratează pacienții diagnosticați cu COVID-19”, declară un medic care lucrează la unul dintre spitalele de renume din Wuhan, solicitând ca numele să nu-i fie dezvăluit, deoarece conducerea spitalului le-a interzis acestora să divulge informații mass-mediei.
Rata totală a mortalității în rândul persoanelor infectate este de aproximativ 3,4 % în China. Cu toate acestea, potrivit unui studiu publicat în revistă medicală The Lancet, din Marea Britanie, în primele zile ale lunii martie 2020, boala a ucis 61,5 % din bolnavii aflați în stare critică.
„Procedura normală de tratare a pneumoniei care presupunea utilizarea ventilatoarelor, administrarea de către pacienți a unor tratamente antivirale și antibacteriene, precum și utilizarea steroizilor, s-a dovedit relativ ineficientă în vindecarea pacienților care ajung în ultima etapă a bolii”, a spus medicul Al Jazeera.
Stoparea progresului de infectare
Oficialii au subliniat importanța reducerii ratei mortalității în ceea ce privește persoanele afectate mai grav, referindu-se în special la persoanelor în vârstă sau la cele care au probleme de sănătate, precum boli de inimă, diabet și tensiune arterială ridicată.
„Unul dintre lucrurile principale pe care încercăm să le facem în acest moment este să reducem numărul de pacienți ale căror condiții progresează spre stadiul de boală critică și să îmbunătățim rata de supraviețuire a celor care au ajuns, deja, la acest stadiu”, a spus medicul. ,,Pentru a face acest lucru, trebuie să înțelegem care dintre medicamente este eficient”, continuă el.
Până în prezent, există 293 de studii clinice cu privire la capacitatea de medicamente existente pentru a lupta împotriva coronavirusului, potrivit celor mai recente date ale Registrului Studiilor Clinice Chineze.
„Sincer, este un pic ridicol faptul că atât de multe studii clinice continuă, având în vedere faptul că medicamentele utilizate în unele studii nu au, practic, posibilitatea de a fi eficiente în tratarea acestei boli”, a spus un medic de la un institut de cercetare din Beijing, care a solicitat, de asemenea, păstrarea anonimatului.
Deși, în prezent, nu există medicamente care au eficacitatea împotriva bolii, printre toate cele 293 de medicamente sau combinații de medicamente testate, s-a remarcat Remdesivir, un medicament antiviral produs de Compania Farmaceutică Americană Gilead Sciences, care vizează combaterea virusului Ebola.
„Există un singur medicament, în acest moment, care poate avea o eficacitate reală, acesta fiind Remdesivir”, a declarat Organizația Mondială a Sănătății.
Medicamentul și-a făcut debutul în lupta împotriva COVID-19, la începutul lunii februarie 2020, când în jurnalul medical săptămânal, publicat de Societatea Medicală din Massachusetts, a fost scris un document care raportează că Remdesivir a fost utilizat în tratamentul primului caz externat, în SUA.
Două zile mai târziu, Spitalul de Prietenie China-Japonia din Wuhan, a început studiul clinic, iar rezultatul este așteptat să apară în luna aprilie 2020, ceea ce ar putea oferi medicilor un răspuns precis în ceea ce privește eficacitatea medicamentului.
Donații de plasmă
Gilead a anunțat, de asemenea, pe 26 februarie 2020, inițierea a două studii clinice, pentru evaluarea siguranței și eficacității medicamentului, care ar include 1.000 de adulți infectați cu coronavirus.
În afară de Remdesivir, medicii din China introduc și alte câteva variante în studii clinice, inclusiv fosfat cloroquina, un medicament anti-malarie, după ce au constatat o „eficacitate aparentă”, în tratamentul COVID-19. Anterior, medicamentele anti-HIV, cum ar fi Lopinavir sau Arbidor, au fost, de asemenea, incluse în planul de diagnostic și tratament din China, care a fost restabilit de șase ori, de la începutul focarului.
Niciunul dintre aceste medicamente nu s-a dovedit aplicabil în mod eficient fiecărui pacient care se luptă cu noul coronavirus.
Această problemă se referă și la plasma extrasă din sângele donatorilor care și-au revenit. La începutul lunii martie 2020, medicii au confirmat că utilizarea plasmei a avut un oarecare folos în combaterea bolii, dar experții rămân precauți.
,,Orice opțiune de medicament sau supliment constituie doar o parte a întregului plan de tratament, astfel încât, ideea de a injecta plasmă pacienților, oferind rezultate imediate există doar în filme”, a spus dr. Zhang Wenhong, liderul unei echipe medicale trimise din Shanghai în Wuhan, pentru a ajuta la combaterea focarului. ,,Rezultatul este limitat, iar utilizarea plasmei va reduce, probabil timpul necesar pentru tratarea bolii de la cinci, la zece zile, eventual de la trei, până la cinci zile”, continuă acesta.
Alții sunt, de asemenea, precauți cu privire la tratamente, preferând să aștepte până când se cunoaște rezultatulele studiilor.
„Nu este clar cât de eficiente vor fi aceste medicamente și dacă avem nevoie de medicamente noi pentru a reduce efectiv evoluția bolii, așa că, așteptam confirmarea studiilor clinice”, a spus Dr. David Ho, un profesor din cadrul Universității din Columbia, care a adus contribuții semnificative la dezvoltarea de medicamente anti-HIV/SIDA.
În afară de utilizarea medicamentelor existente, dezvoltarea unui vaccin a fost pusă în centrul atenției, deoarece un grup de oameni de știință din Shanghai a lansat, pentru prima dată, genomul viral al virusului, la începutul lunii ianuarie 2020.
Găsirea unui vaccin
În ciuda eforturilor din întreaga lume, experții consideră că va fi nevoie de cel puțin un an pentru ca un vaccin să fie disponibil publicului larg.
Moderna, o companie de biotehnologie cu sediul în SUA, conduce cursa globală, lansând primul lot de vaccin împotriva noului coronavirus, pe 24 februarie 2020. Într-o declarație, compania a declarat că flacoanele mRNA-1273, numele oficial al vaccinului, fusese expediat la Institutul Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), pentru a fi utilizat în studiul din faza I din SUA.
Studiile clinice vor avea loc, mai întâi, într-un centru de cercetare din Seattle, cu implicarea a 45 de voluntari, timp de 13 luni, având ca obiectiv principal detectarea unui răspuns din partea sistemului imunitar, în cazul vaccinării.
După faza I, vor avea loc studii clinice pentru a testa efectiv capacitatea vaccinului de a rezista la noul coronavirus.
„Primul studiu de eficacitate va dura șase-opt luni suplimentare”, a declarat Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase (NIAID), la o conferință de presă susținută alături de președintele american, Donald Trump.
Pe lângă procesul îndelungat de dezvoltare al unui vaccin, cercetătorii cred că dezvoltarea acestuia ar putea fi oprită dacă focarul începe să se reducă, așa cum s-a întâmplat cu SARS, ultimul mare focar originar din China.
„Nu am avut niciodată șansa de a testa vaccinurile SARS, deoarece nu a fost nevoie să continuăm studiile de dezvoltare în acel moment”, a spus dr. Zhong Nanshan, un expert de boli pulmonare din China. „Cu toate acestea, cred că este important să continuăm efortul în cazul virusului actual, din cauza naturii de răspândire rapidă a acestuia și a imprevizibilității ulterioare cu privire la cât va dura această epidemie”, continuă el.